Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat joi la B1 TV că autoritățile pregătesc o campanie de informare cu sprijinul instituțiilor de resort pentru a organiza în unitățile de învățământ ședințe online cu părinții și cu câte un medic, scopul fiind vaccinarea persoanelor tinere eligibile.

„Cred în continuare că tot ce înseamnă acțiuni de informare medicală sunt bine-venite și ar trebui să rămână elementul central al campaniei de comunicare și de informare, tocmai de aceea în perioada următoare, în a doua parte a lunii august, cel puțin pentru perspectiva începerii școlilor, pregătim o campanie de comunicare și de informare, cu sprijinul Direcțiilor de sănătate publică, împreună cu Inspectoratele județene școlare, respectiv fiecare unitate de învățământ va avea anumite ședințe cu părinții, ședințe online, și va participa o persoană, un medic”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Președintele CNCAV spune că miza campaniei este vaccinarea persoanelor tinere eligibile, dar nu în ultimul rând și poate cel mai important, vaccinarea părinților și bunicilor.

„De ce? Pentru că copiii știm foarte clar că au un risc mic de a dezvolta forme severe, vaccinarea, pe de altă parte, aduce beneficii clare și în cazul copiilor cu vârsta de peste 12 ani prin faptul că poate să reducă riscul anumitor complicații inflamatorii, cum este sindromul inflamator multisistemic cu afectare cardiacă. Avem deja date care ne arată că cei cu vârsta sub 20 de ani, băieții în general, care trec prin infecția cu SARS-CoV-2 au un risc de șase ori mai mare de a dezvolta complicații cardiace, în speță miocardită, comparativ cu riscul care îl asociază vaccinarea, deci, iată, am putea spune că prin vaccinare putem scădea inclusiv riscul de afectare cardiacă. Am mai spus, atunci când ne gândim dacă îmi vaccinez sau nu copilul și decid că nu îl vaccinez de teama să nu facă miocardită, este o abordare greșită, pentru că prin trecerea prin boală riscul de afectare cardiacă este mult mai mare”, a mai spus el.

Oficialul spune că, în cadrul ședințelor, personalul de specialitate le va putea răspunde oamenilor „și la întrebările absolut legitime pe care oamenii le au în ceea ce privește vaccinarea”.

„Acțiunile noastre din perioada următoare sunt tocmai de a veni în întâmpinarea părinților, a bunicilor, a reprezentanților legali, dar și a celor tineri care doresc să afle mai multe informații prin, practic, întâlniri online prin care să prezentăm care este situația actuală, care este riscul asociat îmbolnăvirilor și ce beneficii aduc vaccinurile. Bineînțeles, cu ocazia acestor ședințe online, putem să răspundem și la întrebările absolut legitime pe care oamenii le au în ceea ce privește vaccinarea”, a adăugat Valeriu Gheorghiță, menționând că o astfel de campanie de informare este foarte utilă.

Am cerut prin ministerul Afacerilor Externe o monitorizare a campaniilor de informare din celelalte țări europene și din ce a primit până acum, atât din țările care au o rată foarte crescută de acoperire vaccinală, de peste 70%, cât și din țările cu o rată mai mică, sub media europeană, reiese că sunt îndeplinite și în România toate acele canale de comunicare și modalități de comunicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.