Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că elevii vor merge la școală în format fizic, iar în cazul în care valul 4 al pandemiei de Covid-19 se va intensifica se vor lua măsuri ca și până acum. “Dacă totuși numărul cazurilor va crește, sigur se vor lua măsuri. Se vor trece școlile pe diferite formate, în funcție de ratele de incidență. Mă surprinde că unii care vor să-și dea importanță întreabă de scenarii. Să pună mâna pe ziar și să vadă cum am făcut anul trecut”, a mai spus șeful statului, cu ocazia unei vizite în Parcul Natural Comana, după ce ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat că școala va începe pe 13 septembrie cu prezență fizică pentru toți elevii, fără scenarii de funcționare.

Șeful statului a mai spus cp școala online nu poate înlocui școala în format fizic și că susține revenirea elevilor în bănci, cu toate măsurile de prevenire necesare.

“Școala online nu poate înlocui școală în școală, în format fizic. Eu vreau să cred că suntem spre finalul pandemiei, noi am gestionat-o și când n-am avut vaccin și am avut școală în format fizic până a venit valul 3 și s-a trecut în online. Suntem spre sfârșitul pandemiei și toată lumea trebuie să știe ce are de făcut. Lucrurile nu sunt noi și nici necunoscute. Ar trebui schimbat directorul dacă în anumite școli nu sunt materiale sau dezinfectant. Avem o creștere a numărului de infectări, dar suntem departe de un val mare, sper să rămânem așa, departe.

Oricine răspunde de o instititutie publică știe care sunt măsurile de igienă. Avem o creștere a numărului de infectări, dar suntem departe de un val mare. Sper să rămânem așa, departe. Declarația Ministrului Educației legată de începerea școlii în format fizic mi se pare logică. Să fie încurajați oamenii să se vaccineze și să începem școala și anul universitar în format fizic. Și să-l terminăm așa. Dacă totuși apare valul patru mai intens se iau măsuri, ca anul trecut. Se vor trece școlile pe diferite formate, în funcție de ratele de incidența. Mă surprinde că unii care vor să-și dea importantă întreabă de scenarii. Nu știu ce consiliu a întrebat așa ceva. Să pună mâna pe ziar și să vadă cum am făcut anul trecut”, a declarat Klaus Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.