Copiii ar putea fi vaccinați în cabinetele medicale din școli, iar procesul de testare se va relua o dată cu începerea noului an școlar, spune ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Vor fi testați însă numai elevii care au simptome.

„Noi am făcut disponibile testările pentru copiii din şcoală încă de anul trecut, dorim împreună cu Ministerul Educaţiei să reluăm acest proces de testare pentru copiii şi personalul din şcoli care devine simptomatic. Vorbim de testele care sunt acreditate de forurile ştiinţifice europene, acele teste rapide antigen, dar, de asemenea, recomandarea noastră fermă şi discutată şi agreată cu Ministerul Educaţiei este să continuăm cu măsurile de prevenţie şi anume purtarea măştii, ventilaţia corespunzătoare a spaţiilor în care copiii îşi petrec timpul şi îşi desfăşoară activităţile, precum şi, în limita posibilităţilor, distanţarea fizică” a declarat Ioana Mihăilă într-un interviu pentru news.ro.

Tot în școli s-ar putea desfășura vaccinarea elevilor peste 12 ani, a mai spus ministrul sănătății.

„De asemenea, acolo unde este posibil, plănuim să organizăm cabinete pentru vaccinare, acolo unde avem personal medical suficient, şi unde avem copiii care în acest moment au indicaţia de a fi vaccinaţi. Trebuie să înţelegem că vaccinarea la copii este, de asemenea, sigură şi că ea reprezintă un bun mijloc de prevenţie a infecţiei la copiii de peste 12 ani, cei care au acum indicaţie de vaccinare”, a mai spus Mihăilă.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, la Antena 3, că vaccinarea anti-COVID-19 a elevilor va fi realizată în cabinetele medicale din școlile care permit acest lucru. ”Este vorba de cabinetele medicale școlare, care există în 18% din școlile din România. Pentru a organiza vaccinarea într-un cabinet medical școlar este nevoie să avem asigurate toate acele condiții de infrastructură. Mă refer la nevoia de separare a fluxurilor, de evitare a intersecției între persoanele care se vaccinează, fie că vorbim de angajați din învățământ, fie că vorbim de elevi, și cei care participă la activitățile didactice curente.
Mai exact, este vorba despre existența acelor spații, din punct de vedere fizic, care să permită această separare a fluxurilor, știut fiind faptul că elevii minori se vaccinează în prezența unuia din părinți sau tutori legali”, a precizat ministrul Educației.

Acesta a precizat că se analizează acum care sunt acele școli în care infrastructura permite organizarea vaccinării în cabinetele medicale.

”Vor fi prezentate de către persoane credibile elementele care privesc necesitatea și importanța vaccinării”, a mai spus Cîmpeanu.
Vaccinarea elevilor se face cu acordul și în prezența unui părinte

Ministrul Educației a precizat faptul că părintele sau tutorele legal trebuie să își dea consimțământul, dar și să fie prezent în momentul vaccinării copilului.

”Vaccinarea se face în prezența a unuia dintre părinți sau a tutorelui legal”, a spus acesta.

Întrebat dacă vor exista anumite restricții pentru elevii care nu se vaccinează, Sorin Cîmpeanu a răspuns: ”Nu au fost stabilite la acest moment elemente de diferențiere între elevi.

În cazul apariției unor situații de îmbolnăvire într-o clasă, trec în online toți elevii care nu au fost vaccinați, rămânând să aibă posibilitatea prezenței fizice în școală elevii vaccinați – este o măsură adoptată într-un alt stat, dar recunosc că am primit întrebări pe această temă și, din dorința de a analiza toate posibilitățile, luăm în considerare toate ipotezele. Nu există în acest moment nicio decizie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.