Tenorul Vlad Miriță și antreprenorul Dan Cîrstea lansează un nou proiect, ferma de animale Moșia Chindia. Aceasta este prima fermă din România unde mai multe specii de animale sunt „Crescute prin Pășunare”, cu misiunea de a aduce clienților – familii cu copii în special, iar în general celor preocupați de viața sănătoasă – cea mai curată și gustoasă carne din România. Potrivit celor doi asociați, nevoia familiilor din România de carne sănătoasă, obținută prin creșterea animalelor în mediul lor natural, este foarte mare.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă, ferma are în plan ca, în următorii 10 ani, să contribuie pentru ca un milion de familii să aibă acces la carne provenită de la animale crescute prin pășunare, probabil cel mai natural mod de creștere a animalelor. De aceea fondatorii Moșia Chindia își propun să deschidă apetitul pentru o abordare ecologică și regenerativă în creșterea animalelor și în rândul altor fermieri și antreprenori. Cei doi parteneri doresc să ajute încă alți 100 de fermieri să adopte cu succes sistemul de Creștere prin Pășunare a animalelor.

Porci, curcani, găini, rațe și alte păsări de curte cresc pe pășune lângă Târgoviște, pe o suprafață de peste 3 hectare, în condiții care nu sunt reproduse întru totul în nicio altă fermă din România. Animalele au acces permanent la iarbă, se bucură de lumină naturală, resimt schimbările de temperatură firești ale mediului, își caută singure hrana diversificată și pot zburda liber pe o suprafață generoasă. Această modalitate de creștere, dezvoltată în SUA și cunoscută ca sistemul „Pasture Raised” (Creștere prin Pășunare) creează condiții unice de viață pentru animale, care nu se regăsesc în alte abordări contemporane ale zootehniei, nici măcar în gospodăriile rurale, unde porcii și păsările au suprafețe destul de limitate la dispoziție și doar sporadic au acces la iarbă.

În sistemul de „Creștere prin Pășunare”, animalele se dezvoltă potrivit ciclului natural, care poate dura până la 10 luni pentru porci, fără stimulare artificială. Calitatea produselor obținute este superioară majorității alternativelor din comerțul de profil din România. Pe toată durata vieții lor, puii și curcanii „Crescuți prin Pășunare” trăiesc ca într-un hotel de lux, în care în fiecare zi sunt mutați pe o nouă parcelă de pășune cu iarbă proaspătă, față de puii sau curcanii crescuți industrial care trăiesc în hale închise, cu densitate foarte mare, fără condiții naturale: soare, iarbă, aer. Porcii de rasă Mangalița de la Moșia Chindia aleargă pe 2 ha de pășune, își manifestă permanent instinctul natural de a râma, se bălăcesc în baltă și văd lumina soarelui pe toată durata vieții lor, față de porcii crescuți în regim industrial care trăiesc în boxe de câțiva metri pătrați, fiind înconjurați de beton sau grătare din fontă ori plastic dur.

„Acum 10 ani am avut niște probleme medicale, care m-au făcut să înțeleg pe propria piele valoarea hranei pentru sănătatea mea și a familiei mele. Atunci am început să creștem animale în curtea părinților mei și l-am descoperit pe Joel Salatin și faimosul sistemul “Pasture Raised”, care pentru americani este superior certificării organice (echivalentul american al certificării Bio). Nu mi-am propus să fac un business, ci doar să găsesc modalități de a avea o carne cu adevărat sănătoasă și gustoasă, cu impact pozitiv asupra mediului ambiant și asupra sănătății familiei (poate nu întâmplător, în contextul acestei pandemii, eu și toți membrii familiei mele am trecut prin boala provocată de Sars-Cov 2, cu simptome foarte ușoare). Dar, după mulți ani de creștere a animalelor, timp în care am devenit foarte pasionați de domeniu și în care tot mai mulți prieteni care gustau carnea de la noi ne spuneau că nu au mai mâncat ceva atât de bun, am ajuns la concluzia că tot ceea ce am învățat despre animalele crescute pe pășune este foarte valoros și pentru ceilalți și că merită împărtășit cât mai multor familii care caută astfel de produse. Astfel, Moșia Chindia este un proiect de suflet, prin care dorim să schimbăm în bine alimentația și viața cât mai multor oameni”, a declarat Vlad Miriță.

„Îmi aduc aminte că m-am întâlnit cu Vlad în Ajunul Crăciunului lui 2015 și mi-a adus niște carne de porc de la ei de acasă: era ceva fantastic, nu mai gustasem nicicând așa ceva, nici măcar în Spania, unde există o tradiție a creșterii porcilor în mediul lor natural! Apoi, având copii mici, am început să căutăm carne de pui și de curcan pentru ei și ne mai aducea tot Vlad din mica lor fermă. Anul trecut, eram în plină pandemie, și ne aducem aminte de problemele de aprovizionare cu alimente, mi-am dat seama că avem nevoie cu toții în România, și mai ales familiile cu copii, de surse de hrană sănătoasă, pe plan local, și i-am propus lui Vlad să transformăm hobby-ul într-o fermă care să promoveze acest mod de creștere a animalelor”, a adăugat Dan Cîrstea.

Produsele Moșia Chindia – carne de porc, pui și curcani (carcasă și piese) și produse din carne (cârnați, crenvurști, rulade etc.) pot fi procurate simplu prin contact direct pe Whatsapp la numărul de telefon 0790.542.145, pe pagina de Facebook Moșia Chindia și, în curând, pe www.mosiachindia.ro. Ferma își propune să atragă parteneri pentru realizarea unei platforme de e-commerce și pentru extinderea bazei de comercializare către băcăniile și restaurantele premium, din București și împrejurimi. În general, Moșia Chindia este deschisă la parteneriate cu persoane și companii care înțeleg beneficiile conceptului „Pasture Raised” și doresc să le facă accesibile pe piața din România.

Vlad Miriță, 39 de ani, este unul dintre cei mai apreciați soliști vocali de operă și muzică pop și a performat timp de șase ani pe scena Operei Naționale din București, începând din 2006. În 2008, a fost reprezentantul României la Concursul Internațional Eurovision, alături de Nico. De-a lungul carierei a avut spectacole în toată Europa, de la Londra la Sankt Petersburg și a fost invitatul special al Angelei Gheorghiu, într-o serie de concerte desfășurate în țară și străinătate. . Câștigător a numeroase premii, Vlad Miriță are mai multe colaborări cu posturi naționale de televiziune. În anul 2010, Vlad Miriță a început să își cultive pasiunea pentru animale înființând o fermă de animale alături de tatăl său. Pe această bază, alături de Dan Cîrstea a înființat Moșia Chindia, prima fermă de animale multispecie cu Creștere prin Pășunare, din România.

Dan Cîrstea, 46 de ani, este de peste 20 de ani antreprenor, fondator și Managing Partner al United – agenție de Relații Publice și marketing, lider în comunicarea pentru industria alimentară, retail, centre comerciale, imobiliare, turism și servicii financiare. United este proprietarul mărcii Unikorn, www.unikorn.ro., un sistem inovativ de relații publice. Ca antreprenor, Dan Cîrstea are ca scop promovarea inovațiilor românești la nivel național și internațional și democratizarea PR-ului și comunicării de marketing în general, dând start-up-urilor și companiilor medii posibilitatea să obțină vizibilitate și să atragă clienți la fel ca și marile companii. Incepând din 2021, Dan Cîrstea este co-fondator al fermei Moșia Chindia, alături de Vlad Miriță.

Fondată în 2010, ca o mică fermă care să acopere necesitățile familiei Miriță, interesul tot mai mare pentru produsele provenite din animale pășunate a deschis oportunitatea ca Moșia Chindia (www.mosiachindia.ro) să devină o fermă de animale multispecie. Antreprenorii, Vlad Miriță și Dan Cîrstea, își asumă misiunea de a promova un stil de viață sănătos și de a oferi familiilor din România cea mai curată și sănătoasă carne, iar pe de altă parte de a promova în rândul fermierilor Creșterea prin Pășunare. Prin această abordare, la Moșia Chindia asigurăm animalelor condiții de viață ideale, acestea manifestându-și liber comportamentele instinctive, cu impact benefic și regenerativ asupra mediului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.