Societatea Națională de Cruce Roșie din România și Fundația Sensiblu, cu sprijinul financiar al Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, prin “The Empress Shôken Fund”, vor implementa proiectul C.A.R.E. – Courage, Authenticity, Respect, Equality, al cărui scop este reducerea vulnerabilității adolescenților care beneficiază de măsuri de protecție specială în fața violenței sexuale și de gen, a traficului, exploatării, violenței în cuplu și prădătorilor din online și offline.

România reprezintă țara cu cel mai mare număr de persoane traficate din Uniunea Europeană. Conform Raportului anual privind fenomenul traficului de persoane, 47% dintre persoanele traficate sunt sub vârsta de 18 ani, iar procentele cresc la 70% dacă extindem grupa de vârstă la 19 ani. Cel mai vulnerabil grup în fața exploatării sexuale este reprezentat de fete/femei.
Potrivit Raportului Comisiei parlamentare privind situația copiilor dispăruți, 40% dintre aceștia provin din sistemul de protecție. Cel mai frecvent, ajung victime ale traficului copiii afectați de sărăcie, lipsa educației, disfuncționalitățile din familie, și cei vulnerabili din centrele rezidențiale.

Cele două documente menționează metoda „lover-boy” ca tehnica de abordare și recrutare predilectă a traficanților. Practic, identifică și intră în relații de cuplu cu adolescenți vulnerabili (care au suferit deja diferite traume, abandon, violență, abuz, neglijență, sărăcie) pe care îi manipulează ulterior, oferindu-le bani, afecțiune și promițându-le o viață mai bună în afara centrului.
”Toți avem nevoie de a fi văzuți, acceptați, validați. Prădătorii speculează aceste nevoi umane, spunându-le tinerilor ce au nevoie să audă și le oferă iluzia unei vieți ușoare, în care pot avea tot ce își doresc. Ceea ce pare un vis, devine un coșmar în care tinerii își pierd dreptul asupra propriei persoane, libertatea de mișcare, libertatea de a fi și de a decide, intrând într-un abuz continuu, de cele mai multe ori fără ieșire. Riscul de a deveni victime ale violenței sexuale și de gen este unul real, demonstrat de statistici, și rolul proiectului este de a-i ajuta să prevină și să ceară ajutor dacă se află într-o astfel de situație.” – Claudia Bădica, psiholog în specialitatea psihoterapie Fundației Sensiblu și expert violență sexuală și de gen în cadrul proiectului C.A.R.E.
În proiectul C.A.R.E., specialiștii îi vor ajuta pe adolescenți să identifice formele de violență sexuală și de gen, să evite capcanele agresorilor, să învețe modele de relații egale, bazate pe respect și cooperare și să conștientizeze nevoia de sprijin și cererea acestuia.

În cadrul proiectului, vor fi organizate sesiuni de training cu specialiștii care lucrează cu adolescenții din sistemul de protecție și cu voluntarii Crucii Roșii Române, workshop-uri educaționale cu adolescenții, activități recreative și o tabără, toate având ca scop familiarizarea cu fenomenul de violență sexuală și de gen, identificarea situațiilor de acest tip, înțelegerea dinamicii relațiilor violente și a celor non-violente, intervenția în cazurile de violență sexuală și de gen în rândul adolescenților, gestionarea comportamentelor dificile ale adolescenților.

”Aspectul inovator al proiectului este reprezentat de abordarea psihosocială a unei categorii de persoane foarte vulnerabile, dar ignorate în discuția despre violență sexuală și de gen. Obiectivul nostru este de a educa nu doar beneficiarii direcți, ci și personalul din centrele de îngrijire instituțională și voluntarii Crucii Roșii Române în calitate de reprezentanți ai societății civile Mai mult, educația nu se oprește doar la furnizarea de informații, ci și la crearea unui cadru de învățare experiențială prin metode psihosociale și prin crearea unei rețele de sprijin reprezentate atât de voluntari, cât și de personalul centrelor”, a declarat dr. Sorina Botescu, coordonatoarea proiectului C.A.R.E.

Proiectul va fi implementat în perioada iunie 2021 – mai 2022.

Crucea Roșie Română și Fundația Sensiblu nu sunt la prima colaborare; în anul 2016 au implementat în parteneriat proiectul “Strenghtening psychosocial methods and practices to build resilience of female victims of domestic violence” (”Consolidarea metodelor și practicilor psihosociale pentru creșterea rezilienței femeilor victime ale violenței domestice”), finanțat prin programul Drepturi, Egalitate, Cetățenie/Justiție al UE (Rights, Equality and Citizenship (REC) Programme of the European Union).

Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară, membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară a autorității publice și abilitată prin lege să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile. Întreaga sa activitate se desfășoară în scopul alinării suferințelor persoanelor aflate în situații de risc fără nicio deosebire în ceea ce privește naționalitatea, rasa, religia, vârsta, sexul, apartenența militară, socială sau politică. Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național cu 47 de filiale teritoriale și peste 6,600 de voluntari care se implică activ în acțiunile sale. Mai multe informații despre Crucea Roșie Română sunt disponibile pe www.crucearosie.ro.
Fundația Sensiblu este o fundație corporativă înființată în anul 2002 de Sensiblu. De la începutul activității, Fundația s-a implicat în susținerea femeilor şi copiilor victime ale violenței domestice prin serviciile gratuite de consiliere socială, psihologică şi juridică şi cazarea în adăpostul temporar. Din anul 2002, peste 6 000 de femei şi copii victime ale violenței domestice au beneficiat de serviciile de consiliere, și mai mult de 200 de persoane au fost găzduite în adăpost. Fundaţia Sensiblu este acreditată conform legii ca furnizor de servicii sociale. Mai multe informații despre Fundația Sensiblu sunt disponibile pe www.fundatiasensiblu.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.