Guvernul a adoptat, într-o şedinţă prezidată de președintele Klaus Iohannis, memorandumul de implementare a proiectului ”România Educată” împreună cu o serie de obiective care să aducă mai aproape reforma în sistemul de învăţământ. Printre măsuri se numără şi modificări importante privind examenele naţionale. Bacalaureatul ar putea fi acelaşi pentru învăţământul teoretic şi cel profesional şi vocaţional.

Printre ţintele pe care şi le impune proiectul România educată se numără reducerea semnificativă a analfabetismului funcţional și a ratei de abandon şcolar, dar şi îmbunătăţirea competenţelor digitale ale profesorilor şi elevilor. Nu în ultimul rând, Guvernul îşi propune să crească procentul din PIB alocat educaţiei aşa încât să se apropie cât mai mult de media europeană, scrie stiri.tvr.ro.

Autorităţile prevăd măsuri punctuale în reforma sistemului de învăţământ, inclusiv modificarea examenelor naţionale. Potrivit ministrului, concursul de admitere ar putea să fie organizat de unele licee din 2023.

Ca să atingă obiectivele stabilite, Executivul prevede paşii concreţi pentru anul acesta. O măsură importantă este pregătirea pachetului de legi care să asigure implementarea proiectului România Educată, cu termen pentru octombrie cel târziu. Preşedintele Iohannis a făcut apel la întreaga clasă politică să sprijine în Parlament actele normative prin care se va realiza reforma în învăţământ.

“Astăzi este o zi extrem de importantă pentru viitorul educaţiei din ţara noastră. Împreună înaintăm decisiv către implementarea proiectului România Educată. Vă mulţumesc pentru colaborarea de până acum şi sunt convins că veţi depune toate eforturile astfel încât să schimbăm în bine sistemul de învăţământ românesc. Reforma acestuia este obligatorie dacă vrem ca generaţiile viitoare să beneficieze de educaţie de calitate şi de şanse reale pentru a fi competitivi pe piaţa muncii în continuă şi rapidă schimbare. (…) Proiectul ”România Educată” este unul foarte aproape de sufletul meu, cred că este deopotrivă o oportunitate istorică, dar şi o mare responsabilitate pentru actuala clasa politică de a genera schimbări pe termen nu doar de a rezolva problemele specifice unui singur ciclu electoral”, a spus şeful statului, la începutul şedinţei de Guvern.

“Guvernul României îşi asumă, prin prezentul memorandum, obiectivele şi ţintele strategice în domeniul educaţiei stabilite prin proiectul ‘România Educată’, ceea ce va determina accelerarea procesului de reformă a educaţiei româneşti şi va crea premisele asigurării stabilităţii şi credibilităţii sistemului educaţional. Pentru implementarea proiectului ‘România Educată’, în cadrul căruia sunt clar identificate domeniile prioritare, ţintele, obiectivele şi direcţiile de acţiune, este necesar să se elaboreze un pachet legislativ, astfel încât documentele de politici publice, rapoartele tematice şi acţiunile asociate, rezultate din procesul de dezbatere şi consultare aferente proiectului ‘România Educată’, să fundamenteze legiferarea unui nou model de guvernanţă în educaţie, capabile să răspundă nevoilor educaţionale şi economice ale unei lumi moderne, globale, competitive, puternic tehnologizate şi digitalizate”, se arată în documentul citat de Agepres.

Potrivit memorandumului, reformele preconizate prin proiectul ”România Educată”, concordante cu măsurile prevăzute în programul de guvernare 2021-2024, sunt elaborate în acord cu Recomandările Specifice de ţară ale Comisiei Europene şi cu Programul Naţional de Reformă şi au nevoie de finanţări adecvate din surse multiple: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, programe operaţionale europene 2014-2020 şi 2021-2027, bugetul central, bugetele locale, parteneriate public-private, fonduri nerambursabile, finanţări SEE, contribuţii ale firmelor private.

Domeniile prioritare de acţiune din cadrul proiectului ”România Educată” sunt: cariera didactică; managementul şi guvernanţa; finanţarea sistemului de învăţământ preuniversitar; infrastructura sistemului de educaţie; curriculum şi evaluare centrate pe rezultate; educaţie incluzivă de calitate pentru toţi copiii; alfabetizarea funcţională; promovarea educaţiei STEAM (science, technology, engineering, arts and mathematics); digitalizare; rezilienţă.

Memorandumul cuprinde şi termene asumate de Guvern pentru implementarea proiectului. Astfel, se urmăreşte constituirea, până la 1 august, a unui grup de lucru interministerial coordonat de prim-ministru, care va elabora rapoarte trimestriale de monitorizare a implementării proiectului “România Educată”.

Totodată, se propune adoptarea, până la 10 septembrie, a unei hotărâri de Guvern privind aprobarea planului de acţiune, cu termene şi responsabilităţi, pentru implementarea proiectului.

Până la 1 octombrie, se are în vedere elaborarea pachetului legislativ care să asigure implementarea proiectului “România Educată”.

În lunile octombrie şi noiembrie ale acestui an, Executivul doreşte să organizeze consultări cu partenerii sociali, reprezentanţi ai asociaţiilor de părinţi, ai mediului economic şi organizaţiilor neguvernamentale, ai comunităţilor locale, ai altor autorităţi/ entităţi publice, elevi, studenţi, profesori, experţi, pentru definitivarea pachetului legislativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.