Preţul unei călătorii cu metroul sau cu transportul în comun de suprafaţă creşte la 3 lei de la 1 august, iar un bilet comun STB/Metrorex va costa 5 lei, a anunţat, marţi, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

În prezent, preţul unei călătorii cu mijloacele STB este de 1,3 lei, iar preţul unei călătorii cu metroul este de 2,5 lei.

Biletul comun STB/Metrorex în valoare de 5 lei va permite o călătorie cu metroul şi 90 de minute în reţeaua STB.

Un abonament de 24 de ore va costa 8 lei, iar abonamentul comun STB/Metrorex pentru 24 de ore va fi 14 lei.

Noutatea la abonamentele de 24 şi 72 de ore este că acestea vor fi chiar 24 de ore de la momentul emiterii. Se elimină noţiunea de abonament “de zi” care, cumpărat la ora 18:00, de pildă, era valabil doar 6 ore din acea “zi”.

”Ministerul Transporturilor și Infrastructurii anunță că de la 1 august, Metrorex și STB își armonizează oferta comercială, ca un prim pas spre integrarea transportului în comun din București și zona metropolitană”, potrivit anunțului ministerului.

Ambele societăţi de transport introduc şi opţiuni favorabile pentru companiile care doresc să îşi susţină angajaţii să folosească transportul în comun.

De asemenea, vor exista abonamente de o lună, 6 luni şi 12 luni. Preţurile lor vor fi de 80 de lei separat pentru fiecare dintre reţele (140 de lei în comun STB/Metrorex), 400 de lei (700 de lei în comun STB/Metrorex), respectiv 700 de lei (1.200 de lei în comun STB / Metrorex).

Ambele companii oferă posibilitatea de recuperare a abonamentelor nominale în caz de pierdere. Titularii se pot prezenta cu actul de identitate, iar abonamentele vor fi emise din nou pe numele acestora.

“În cazul STB, aceasta este prima actualizare a tarifelor de călătorie din 2008. Iar la metrou, ultima ajustare a preţurilor a fost în 2014. Totodată, potrivit estimărilor, încasările suplimentare generate de această măsură se vor reflecta direct în condiţiile de călătorie – prin investiţiile pe care cele două companii le vor putea efectua”, se precizează în comunicatul Ministerului Transporturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.