Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” vă invită și anul acesta să sărbătoriți Ziua Internațională a Copilului într-un loc de poveste.
Ca în fiecare an, la Muzeul Satului, pe lângă târgul de jucării și atelierele de creație atât de îndrăgite de voi vor avea loc, în premieră, o serie de momente menite să vă poarte în lumea copilăriei.
Clovnul Cristiano de la Circul Metropolitan București, cunoscut vizitatorilor muzeului din pauzele de divertisment de la Tabăra de creație „Vara pe uliță”, va anima atmosfera cu numerele sale de magie și giumbușlucuri. Grupul „Mlădițe ilfovene”, coordonat de Mărioara Man Gheorghe, vă va încânta cu melodiile copilăriei. Corurile Happy Kids Jr. și Happy Kids Sr. din Buzău vor continua momentul muzical în cadrul Programului Național ”Cantus Mundi”. Deoarece sportul este important pentru sănătate, membrii clubului Club Real Gym, coordonați de Demis Constantin, vă vor face o demonstrație de karate.
Ziua se va încheia cu ateliere pentru copii, în cadrul cărora cei mici vor învăța să modeleze lutul, să confecționeze păpuși, marionete, machete și obiecte din piele. Costul atelierului este de 30 de lei de participant, cu un număr maxim de 10 copii per atelier, care se pot înscrie la adresa de e-mail relatii.publice@muzeul-satului.ro. Atelierele se vor desfășura după următorul program:
14.00 – 15.00
– Modelaj în lut, grupa de vârstă 4-7 ani, coordonator Luminița Voica
– Marionete/păpuși, grupa de vârstă 6-10 ani, coordonator Doina Kalvati
15.00 – 16.00
– Macheta morii de vânt, grupa de vârstă 7-12 ani, coordonator Luminița Voica
– Punguța cu doi bani, grupa de vârstă 7-12 ani, coordonator Alexandru Ilinca
Vă așteptăm la Muzeul Satului să ne bucurăm împreună de copilărie!