Un trend epidemiologic descendent este condiţia esenţială pentru revenirea elevilor la şcoală cu prezenţă fizică, în timp ce testarea copiilor şi vaccinarea personalului didactic sunt condiţii favorizante, a declarat joi seară ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a afirmat, într-o emisiune la TVR1, că întâlnirea de joi cu preşedintele Klaus Iohannis s-a derulat “într-o notă foarte responsabilă, fiind un obiectiv major declarat revenirea cât mai grabnică a tuturor elevilor cu prezenţă fizică în şcoli, cu condiţia confirmării unui trend epidemiologic descendent”, scrie Agerpres.ro.
“Această condiţie este esenţială. Condiţii favorizante sunt modul în care va putea să avanseze campania de vaccinare a personalului din învăţământ – şi mizăm pe responsabilitatea şi conştientizarea tuturor colegilor din învăţământ pentru a se vaccina, scop în care am demarat de ieri o campanie – “Vaccinare şi testare pentru învăţare”. (…) A doua condiţie este testarea şi dorim să se utilizeze toate testele care pot fi relevante, invazive considerate sau noninvazive, să fie testaţi toţi elevii care prezintă simptome şi toţi contacţii direcţi ai acestor elevi. Acesta este grupul-ţintă pentru testare, pentru o testare corect orientată. Pentru asta, este nevoie de utilizarea mai multor tipuri de teste, pentru că în multe dintre şcolile din România personalul medical lipseşte. (…) Cu aceste condiţii, şcoala se va putea redeschide în luna mai, în a doua parte a lunii mai, depinde de trendul epidemiologic”, a explicat Cîmpeanu.
Ministrul Educaţiei a precizat că, spre finalul acestei luni, se va face o nouă analiză, cu datele la zi ale trendului epidemiologic.
“Se va mai face o analiză spre finalul lunii aprilie, pentru a avea date noi despre evoluţia trendului epidemiologic. Oricum, în data de 4 mai, pentru toţi elevii, cu excepţia celor din clasele terminale, se va reveni la şcoală după scenariile cunoscute”, a subliniat Cîmpeanu.
În context, ministrul a afirmat că este mai greu de înţeles de ce clasele a opta, din localităţile unde predarea se face după scenariul roşu, trebuie să adopte sistemul de predare hibrid, în timp ce elevii de clasa a patra pot veni toţi la şcoală.
“Nu înţeleg de ce elevii clasei a patra pot veni la şcoală cu prezenţă fizică, tot efectivul clasei, şi este un lucru foarte bun, iar cei de clasa a opta, care au şi examenul de evaluare naţională şi sunt pe acelaşi palier, în acelaşi interval orar, în clase cu dimensiuni identice, trebuie să aibă efective înjumătăţite. E greu de explicat logic această condiţie. Cerinţe epidemiologice ce depăşesc competenţa şi înţelegerea Ministerului Educaţiei. Încercăm să comunicăm cât mai bine (cu Ministerul Sănătăţii – n.r.), reuşim să comunicăm profesionist, însă ne lovim de această impunere de înjumătăţire a claselor, fără să avem competenţă de a desfiinţa aceste argumente, pentru că Ministerul Educaţiei nu are o direcţie medicală”, a spus Sorin Cîmpeanu.