Începând cu acest an, elevii beneficiază de burse plătite din bugetul de stat. În acest sens, prin Legea Bugetului de Stat, au fost alocate 536 milioane de lei, dublul sumei totale acordate anul trecut de către autoritățile publice locale pentru plata burselor școlare. Mai mult, prin HG 1.064/2020, Guvernul României a stabilit cuantumul minim al burselor la valoarea de 100 de lei (aprobat și asigurat din bugetul de stat), cuantum care poate fi majorat de autoritățile locale din bugetele proprii, anunță Ministerul Educației.
Având în vedere că administrațiile județene ale finanțelor publice au inițiat deja procesul de repartizare a acestor sume către autoritățile locale, unitățile de învățământ au obligația să solicite în cel mai scurt timp sumele necesare pentru ca elevii să intre cât mai curând în posesia drepturilor acordate.
”De asemenea, ne exprimăm convingerea că toate consiliile locale vor respecta prevederile HG 1.064/2020 și vor adopta hotărârile proprii prin care este asigurat cuantumul minim garantat de 100 de lei pentru toate tipurile de burse (de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social)”, se mi menționează în comunicatul de presă.