Asociatia Clubul Sportiv Smart Atletic, in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean Prahova si Eco Rural Consulting SRL implementeaza, in perioada februarie 2021-decembrie 2023, proiectul „Scoala ADS Prahova”, cu ajutorul unei finantari europene obtinuta prin intermediul Programului Operational Capital Uman 2014-2020, Axa prioritara 6 – Educatie si competente. Valoarea totala a proiectului este de 9.466.205,37 lei, din care 7.967.270,34 valoarea eligibila nerambursabila din FSE, 870.732,29 valoarea eligibila nerambursabila din bugetul national si 628.202,74 lei valoarea confinantii eligibile a beneficiarului.

Conform datelor prezentate de Comisia Europeana in cadrul Monitorului educatiei si formarii din anul 2019, rata de parasire timpurie a scolii este ridicata, avand repercusiuni asupra pietei muncii si asupra economiei in general. In 2018, rata persoanelor care au parasit timpuriu sistemul de educatie si formare a scazut, pentru al doilea an consecutiv, la 16,4 %. Desi se situeaza mult sub nivelul sau maxim de 19,1 % din 2016, rata ramane una dintre cele mai ridicate din UE (media UE: 10,6 %). Parasirea timpurie a scolii persista din cauza unei serii de factori, printre care se numara aspectele socio-economice si decalajele in ceea ce priveste furnizarea unei educatii de calitate. In zonele rurale – unde nivelul saraciei este cel mai ridicat, iar cel al calitatii educatiei tinde sa fie cel mai scazut – una din patru persoane cu varsta cuprinsa intre 18 si 24 de ani a parasit scoala prea devreme. In schimb, rata este de 15 % în orase si de numai 4,2 % in municipii. Autoritatile dezvolta in prezent un mecanism de avertizare timpurie care ar putea contribui la imbunatatirea colectarii datelor si la consolidarea coordonarii dintre unitatile de invatamant, inspectorate si alte institutii relevante (asistenta sociala, ONG-uri, politie, biserica etc.). Prin intermediul cererilor de propuneri lansate recent in cadrul FSE, disponibilitatea programelor de tip „a doua șansă” se imbunatateste. Totusi, se mentine necesitatea de a adapta programele la nevoile cursantilor adulti.

OBIECTIVUL GENERAL AL PROIECTULUI
Cresterea accesului la masuri de educatie pentru minim 600 copii/ tinerii/adulti din judetul Prahova si judetele invecinate, care au abandonat cursurile invatamantului obligatoriu inainte de finalizarea acestuia, complementar cu formarea profesionala specializata a minim 515 beneficiari din categoria personalului didactic, de sprijin si auxiliar care lucreaza cu populatii eterogene de cursanti, printr-un plan integrat de actiuni de sprijin, axat pe urmatoarele directii: promovare, consiliere si orientare in cariera, sustinere educationala, psihologica, sociala si civica, organizarea de programe ”A doua sansa” si formare continua.

OBIECTIVE SPECIFICE
1. Cresterea accesului la masuri de educatie pentru minim 600 de copii/tineri/adulti din judetul Prahova si judetele invecinate, prin masuri specifice, pe 3 directii:
a) promovarea programului ADS si a masurilor complementare
b) consiliere si orientare in cariera
c) sustinere educationala, psihologica, sociala si civica

2. Organizarea si furnizarea de programe ”A doua sansa” pentru un numar de cel putin 361 de copii/tineri/adulti din categoria celor care au parasit timpuriu scoala, pe cele 2 niveluri (invatamant primar si invatamant secundar inderior), precum si sprijinirea unui numar de cel putin 60 de tineri/adulti in obtinerea unei calificari profesionale

3. Imbunatatirea competentelor, prin intermediul unui program specific de formare continua, pentru un numar de minim 515 beneficiari din categoria personal didactic/de sprijin/didactic auxiliar, care predau la unitati de invatamant din judetul Prahova si care lucrează cu populații eterogene de cursanți, inclusiv copii și adulți cu niveluri diferite de educație, expuși consecințelor părăsirii timpurii a școlii, înainte de finalizarea educației obligatorii.

Proiectul Scoala ADS Prahova isi propune urmatoarele rezultate la finalul celor 35 de luni de implementare:
– 515 beneficiari din categoria personal didactic din invatamantul preuniversitar, personal de sprijin si didactic auxiliar selectati si mentinuti in grupul tinta, care:
a) vor beneficia de cursuri gratuite de formare continua (obtinand pana la 30 credite transferabile)
b) vor putea participa in cadrul unui program inovator social – Seminar ADS, sub forma unui campus
c) vor putea deveni lectori in cadrul programelor „a doua sansa” – invatamant primar si invatamant secundar inferior
 600 de beneficiari din categoria copii/tineri care au parasit timpuriu scoala si/sau adulti care nu au absolvit invatamantul obligatoriu, selectati si mentinuti in grupul tinta, care:
a) se vor putea inscrie in cadrul programelor ADS invatamant primar si ADS invatamant secundar inferior si vor putea absolvi astfel invatamantul obligatoriu.
b) vor beneficia de un pachet integrat de masuri de sprijin constand in rechizite, hrana, participare la excursii
c) vor beneficia de un pachet personalizat de consiliere si orientare in cariera
d) vor obtine burse de merit la finalizarea fiecarui an scolar, fondul total pentru burse fiind de 660.000 lei.

Pentru mai multe detalii despre proiect, beneficiari eligibili, propuneri de colaborare in vederea atingerii obiectivelor, inscrieri in program (in cadrul celor 2 categorii de beneficiari), accesati site-ul smartatletic.ro, sectiunea Scoala ADS – www.smartatletic.ro/ScoalaADS si pagina de Facebook https://www.facebook.com/scoalaADS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.