Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a declarat, vineri, la Botoşani, că şcoala online şi lipsa socializării au afectat foarte mult copiii şi a subliniat că ministerul pe care îl conduce caută soluţii pentru a veni în sprijinul acestora.

“E o problemă reală şi am avut câteva discuţii cu colegi din Cabinet să vedem cum am putea să le venim în ajutor, dar nu am o soluţie în momentul de faţă pe care să v-o prezint. E clar, şcoala online şi lipsa socializării au afectat foarte mult copiii. Nu am acum o soluţie, dar mă preocupă subiectul”, a afirmat Turcan, într-o conferinţă de presă.

Raluca Turcan s-a aflat, vineri, în vizită de lucru în judeţul Botoşani, la instituţiile subordonate ministerului pe care îl conduce. Ea a fost însoţită de directorii Casei Naţionale de Pensii, Inspecţiei Muncii, Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.