Consiliul Național al elevilor atrage atenția că cel de-al doilea semestru al acestui an școlar a adus în prim-plan noi provocări, având în vedere faptul că multe dintre școli au efectuat pregătirile într-un mod superficial pentru elevii care s-au reîntors la cursuri.

Elevii au semnalat că au realizat o analiză la care au participat peste 750 de unități de învățământ din întreaga țară, pentru a scoate în evidență problemele apărute în procesul de redeschidere a școlilor și desfășurare a orelor de curs în format fizic.

Consultă întreaga analiză: http://bit.ly/raportCNE

Elevii mai spun că au aflat astfel că în multe școli nu există suficiente materiale de protecție sanitară, nu în toate cazurile se poate asigura distanțarea fizică între elevi și sunt unități școlare care nu au capacitatea de a realiza teste rapide COVID-19, atunci când acest lucru este necesar.

“Conform rezultatelor ultimei consultări lansate de Consiliul Naţional al Elevilor, în care peste 750 de unităţi de învăţământ au furnizat informaţii despre măsurile igienico-sanitare existente, 50,1% dintre şcoli nu dispun de dotări sanitare de bază (apă curentă, săpun, hârtie igienică), iar 43,4% dintre sălile de clasă nu sunt aerisite şi dezinfectate în mod corespunzător. În acest context, Consiliul Naţional al Elevilor dezaprobă ideea impunerii obligativităţii elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a de a merge fizic la şcoală într-un context cu risc ridicat de infectare şi, astfel, solicită Ministerului Educaţiei să adopte o măsură prin care elevii şi părinţii să îşi exprime opţiunea cu privire la modalitatea de continuare a cursurilor, în localităţile unde se aplică scenariul roşu”, se arată într-un comunicat al organizaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.