Platforma de streaming video Disney+, deţinută de compania Walt Disney, a blocat accesul copiilor sub 7 ani la vizionarea unor filme clasice de animaţie, precum „Pisicile aristocrate”, „Dumbo” sau „Peter Pan”, din cauza unor scene considerate a conţine stereotipuri ori prejudecăţi rasiale.

Aceste filme nu mai sunt afişate în secţiunea „Copii” a platformei, dar pot fi accesate de pe un cont de adult, însoţite de un avertisment referitor la „descrierile negative” prezente în respectivele animaţii, precizează compania Disney, scrie Money.ro.

„Acest program include descrieri negative și/sau tratament necorespunzător aplicat unor persoane sau obiceiuri”, este mesajul prezent la începutul filmului. „Aceste stereotipuri erau greșite atunci și sunt greșite și acum. În loc să înlăturăm acest conţinut, vrem să recunoaștem că el are un impact nociv, să învățăm din acest lucru și să lansăm o dezbatere pentru a crea împreună un viitor mai tolerant”, se arată în mesajul celor de la Disney.

În octombrie anul trecut, Disney a actualizat, printr-un mesaj mai ferm, avertismentul cu privire la conținutul rasist din unele filme clasice de animație.

Astfel, atunci când sunt redate pe platforma de streaming Disney+, animațiile precum Dumbo, Peter Pan, Pisicile Aristocrate, dar şi Cartea Junglei, afișează respectivul avertisment despre stereotipuri. Se consideră că „Pisicile Aristocrate” caricaturizează „în mod rasist” persoanele asiatice. Elefănţelul Dumbo, pare vinovat de batjocorirea americanilor de culoare, iar Peter Pan e acuzat că îşi bate joc de amerindieni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.