Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri că reprezentanţii sindicatelor din educaţie, ai elevilor şi ai părinţilor doresc redeschiderea şcolilor pe data de 8 februarie, însă “sub rezerva” evoluţiei epidemiologice.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a avut joi consultări cu reprezentanţii Sindicatului “Spiru Haret”, FSLI, Alma Mater, reprezentanţii Consiliului Naţional a Elevilor, cei ai Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, dar şi cu cei ai studenţilor de la ANOSR, UNSR şi USR.

Potrivit ministrului, în cadrul discuţiilor cu cele trei federaţii sindicale s-a reiterat dorinţa de deschidere a semestrului 2 în data de 8 februarie sub rezerva evoluţiei epidemiologice, înţelegându-se importanţa protecţiei stării de sănătate a elevilor şi profesorilor, a diminuării riscurilor şi a necesităţii organizării unor activităţi remediale pentru a recupera cât mai mult din pierderile suferite de elevi pe parcursul crizei sanitare, scrie Agerpres.ro.

“Se susţine elaborarea unei tematici care să fie conformă cu materia parcursă şi asimilată de elevi în cadrul examenelor naţionale – o tematică corelată cu cee ce s-a predat şi ceea ce s-a asimilat de către elevi. (…) S-a discutat importanţa celor mai eficiente măsuri de profesionalizare a managementului unităţilor de învăţământ şi a tuturor structurilor din sistemul preuniversitar. Profesionalizarea managementului şcolilor, un lucru deosebit de important. (…) Importanţa finanţării cercetării la nivel instituţional în universităţi şi asigurarea resurselor financiare pentru universităţi în vedere continuării investiţiilor şi a derulării activităţilor universitare în condiţii de siguranţa a fost o solicitare Alma Mater. Ultima, susţinerea unei informări corecte şi complete asupra actului de vaccinare fără a exista obligativitatea vaccinării”, a spus ministrul.

El a afirmat că reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor au susţinut importanţa burselor destinate elevilor. “Ministerul Educaţiei susţine de asemenea importanţa burselor elevilor”, a arătat Cîmpeanu.

“S-a luat în considerare transportul elevilor. Pentru operaţionalizarea prevederilor legale, este vorba îndeosebi de Legea 226, soluţia pe care am identificat-o este aceea a solicitării de reglementare a unor tarife maximale prin ANRSC – Autoritatea naţională de Reglementare a Serviciilor Comunitare, astfel încât acea parte de transport nereglementată care dacă este nereglementată, este în afara legii, dacă este în afara legii, nu poate fi decontat, să poată fi rezolvată printr-o reglementare de către cei în drept să facă reglementări pentru ca transportul elevilor să poată fi decontat şi legea să poată fi aplicabilă. S-a reiterat interesul elevilor în dezbaterea planurilor cadru de liceu”, a mai afirmat ministrul.

Sorin Cîmpeanu a spus că reprezentanţii elevilor au afirmat că doresc derularea examenelor naţionale cu prezenţă fizică, care să aibă loc la datele planificate, pe baza unor tematici adaptate şi corelate cu materia predată, precum şi susţinerea unor evaluări premergătoare examenelor naţionale.

“Susţinerea examenelor naţionale cu prezenţă fizică doresc elevii, la datele planificate, pe baza unor tematici adaptate şi corelate cu materia predată, precum şi susţinerea unor evaluări premergătoare examenelor naţionale, astfel încât să existe suficient de mult timp pentru acţiuni remediale. (…) Am agreat cu elevii că nu vom exclude niciun scenariu care va rezulta în urma unei analize responsabile, profesioniste făcute de cei în drept în cea de-a doua parte a lunii ianuarie referitor la deschiderea celui de-al doilea semestru”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Potrivit acestuia, reprezentanţii părinţilor au solicitat creştere bugetară în domeniul educaţiei.

“O susţinere prioritară a unei creşteri a costului standard per-elev, componenta destinată cheltuielilor materiale, este o solicitare a Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi. Se doreşte consolidarea cadrului legal care să faciliteze un dialog între şcoală şi societatea civilă. S-a reiterat dorinţa de deschidere a semestrului doi pe 8 februarie, aşa cum au dorit şi elevii şi sindicatele profesorilor, tot sub rezerva evoluţiei epidemiologice, tot înţelegându-se importanţa protecţiei stării de sănătate a elevilor şi profesorilor”, a mai arătat Cîmpeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.