Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a anunțat joi într-o videconferință cu reprezentanții direcțiilor de sănătate publică din teritoriu că Ministerul Sănătății lucrează la modificarea Ordinul comun al MS, MAI, MApN, MLPDA pentru stabilirea normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID 19.
„Vrem ca în cel mai scurt timp să simplificăm autorizarea și modul de organizare a centrelor de vaccinare anti-Covid 19. Noile modificări vor prevedea ca centrele de vaccinare împotriva COVID-19 să fie înfiinţate prin decizie a directorului executiv al direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti”, a transmis ministrul Sănătății reprezentanților DSP.
Direcțiile de sănătate publică județene sau a Municipiului București vor aviza temporar funcționarea centrelor de vaccinare pe baza unei declarații pe proprie răspundere a conducerii unității privind respectarea condițiilor prevăzute în prezentele norme
Pentru schimbarea destinației spațiului în care vor funcționa centrele de vaccinare vor fi necesare: acordul deținătorului/administratorului acestuia, pe baza căruia se emite hotărârea comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență.
Ministerul Sănătății a mai solicitat direcțiilor de sănătate publică să dispună ca, în perioada următoare să fie efectuate verificări/evaluări în centrele de vaccinare astfel încât aceastea să funcționeze în parametrii legali.
Se vor verifica respectarea regulilor generale de funcționare, respectarea circuitelor, dotarea spațiilor și kit-urile de vaccinare.