Etapa a treia de vaccinare anti-COVID, pentru populaţia generală, ar putea începe din luna aprilie, a declarat, marţi, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, dr. Valeriu Gheorghiţă.

“În ceea ce priveşte etapa a treia de vaccinare, estimăm că la începutul lunii aprilie. Este un termen realist, pe care îl putem lua în calcul, însă trebuie să înţelegem că folosim acest termen de estimare pentru că momentul de început al vaccinării pentru această categorie practic este influenţat de ritmul de livrare a dozelor de vaccin şi de capacitatea de vaccinare. În momentul de faţă, pentru etapa unu sunt prevăzute 376 de centre de vaccinare pentru lucrătorii din sistemul medical şi social. În 251 de centre astăzi se vaccinează”, a declarat Gheorghiţă într-o conferinţă susţinută la Palatul Victoria.

Referitor la modalitatea de programare, Valeriu Gheorghiţă a precizat că platforma naţională este în acest moment disponibilă pentru lucrătorii din sistemul medical şi social prin intermediul angajatorului, persoană juridică.

De asemenea, a adăugat el, pentru persoanele sau unităţile medicale, cabinetele medicale individuale care nu au semnătură electronică, programarea se poate face prin intermediul serviciului de call center, care este disponibil şi funcţional în toate judeţele şi este asigurat cu personal din reţeaua MApN şi, respectiv, din STS cel puţin pentru prima etapă.

“Etapa a doua a campaniei de vaccinare estimăm că poate să înceapă din a doua jumătate a lunii ianuarie. Deci, practic, după data de 15 ianuarie, în acel moment vom începe cu persoanele care sunt internate în centrele medico-sociale. La acest moment vorbim de 1.884 de centre medico-sociale şi sunt aproape 40.000 de persoane în aceste centre, iar vaccinarea personalului se va efectua prin echipe mobile de vaccinare. S-a început deja la nivelul fiecărui judeţ constituirea acestor echipe mobile, pentru a fi efectuate toate trainingurile necesare şi, de asemenea, diseminarea procedurilor medicale care trebuie respectate, în condiţiile în cere vorbim de vaccinarea personalului. (…) În ceea ce priveşte dimensiunea persoanelor din etapa a doua de vaccinare – vorbim de aproximativ 4 milioane de persoane cu vârsta peste 60 de ani şi persoane cu boli cronice”, a menţionat dr. Valeriu Gheorghiţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.