Un număr de 100 de elevi din diaspora au participat la o lecţie deschisă cu tema “Istoria României de la daci şi romani, la Marea Unire”, dedicată Zilei Naţionale, eveniment organizat de Asociaţia Interculturală Româno Elenă Dacia în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României.

“Asociaţia Interculturală Româno Elenă Dacia a organizat sâmbătă, 28 noiembrie 2020, în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României şi profesorul Sorin Mărgărit, un eveniment special pentru copiii români din diaspora, o lecţie deschisă cu tema Istoria României de la daci şi romani, la Marea Unire, dedicată Zilei Naţionale. Evenimentul a fost transmis în direct de la Muzeul Naţional de Istorie a României şi s-a organizat în mediul online, pe platforma Zoom. La lecţie au participat 100 de elevi însoţiţi de profesori, din diaspora (Grecia, Turcia, Scoţia, Anglia, Qatar), cu vârste de peste 8 ani, care activează în cadrul Şcolii de Limba Română Dacia. Au mai fost prezenţi şi elevi din România de la Liceul Tehnologic Petre Ionescu Muscel”, se arată pe pagina de Facebook a Asociaţiei Interculturale Româno Elenă Dacia.

Potrivit sursei citate, membri ai asociaţiilor de reconstituire istorico-militară “Asociaţia Tradiţia Militară” şi “Deutsches Freikorps” au purtat în prima parte a prezentării uniforme specifice armatei romane, precum şi portul dacilor şi au prezentat tehnica de luptă şi armamentul acestora, într-o călătorie în timp printre metopele Columnei lui Traian din sala Lapidarium a Muzeului Naţional de Istorie a României.

În partea a doua a întâlnirii s-a făcut o incursiune în Tezaurul României, unde copiii au avut posibilitatea de a admira piese de mare valoare istorică, au aflat poveştile descoperii lor, dar şi semnificaţia simbolică a elementelor decorative sau a însemnelor heraldice.

“Copiii au putut vedea monede tip Koson, brăţările dacice, coiful de la Coţofenesti, Cloşca cu puii de aur, tetraevangheliarul din aur de la Hurezi, sabia Regelui Carol I, buzduganul de aur al Regelui Ferdinand, coroana Reginei Maria, bijuteriile familiei regale şi chiar Premiul Nobel primit de George Emil Palade în 1974, pentru fiziologie şi medicină”, arată aceeaşi sursă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.