Traficul rutier va fi restricţionat luni şi marţi în anumite zone din Capitală pentru desfăşurarea repetiţiei şi ceremoniei oficiale dedicate Zilei Naţionale a României.

Potrivit unui comunicat dat de Brigada Rutieră, la solicitarea Ministerului Apărării Naţionale, vor fi dispuse măsuri de fluidizare şi restricţionare a circulaţiei, în conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti sau atunci când situaţia va impune acest lucru.

Astfel, în vederea asigurării unui trafic rutier fluent şi în condiţii de siguranţă, pentru efectuarea repetiţiei şi a ceremoniei oficiale, în zilele de 30 noiembrie, respectiv 1 decembrie, traficul rutier va fi restricţionat după cum urmează:

În ziua de 30 noiembrie, între orele 10,00 – 12,00, iar în ziua de 1 decembrie, între orele 5,00 – 16,00:

– pe Şos. Kiseleff, între Piaţa Presei Libere şi str. Arh. Ion Mincu cu menţiunea că în Pasajul Presei Libere se va putea permite circulaţia doar către Piaţa Montreal, iar pe str. Arh. Ion Mincu traficul rutier se va desfăşura normal;

– pe bd. Mareşal Prezan, între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Arcului de Triumf, precum şi străzile adiacente;

– pe str. Alexandru Constantinescu, între bd. Mărăşti şi Piaţa Arcului de Triumf;

– pe bd. Mareşal Alexandru Averescu, între bd. Mărăşti şi Piaţa Arcului de Triumf, precum şi străzile adiacente;

– pe str. Docenţilor, între str. Clucerului şi str. Gheorghe Brătianu, precum şi pe străzile adiacente;

– pe str. Clucerului, între str. Arh. Ion Mincu şi bd. Mareşal Averescu

Începând cu data de 29 noiembrie, ora 9,00 şi până pe 1 decembrie, ora 16,00, se va rezerva alveola staţiei STB din Piaţa Arcul de Triumf, sensul de mers dinspre bd. Constantin Prezan către Piaţa Presei Libere.

Totodată, începând cu data de 29 noiembrie, ora 22,00, până pe 1 decembrie, ora 16,00, se va interzice staţionarea autovehiculelor pe str. Docenţilor.

Brigada Rutieră recomandă următoarele rute ocolitoare:

* şos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – bd. Mărăşti – bd. Mareşal Averescu – bd. I Mihalache – Piaţa Victoriei;

* şos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – bd. Mărăşti – bd. Mareşal Averescu – str. Turda – Podul Grant;

* Piaţa Victoriei – bd. Aviatorilor – bd. Nicolae Caramfil – bd. Aerogării – DN 1;

* şos. Ştefan cel Mare – str. Barbu Văcărescu – bd. Aerogării – DN 1

Poliţia solicită conducătorilor auto să evite deplasarea în zona de desfăşurare a evenimentului, să circule cu maximă atenţie, să folosească rutele ocolitoare, să nu parcheze autovehiculele în apropierea zonelor restricţionate pentru circulaţie şi să opteze, în perioada menţionată, pentru transportul public de suprafaţă sau metrou.

De asemenea, Brigada Rutieră solicită respectarea semnalelor agenţilor de poliţie rutieră aflaţi în trafic pentru devierea acestuia.

Pietonilor le este recomandat să circule cu atenţie şi să traverseze strada numai prin locurile special amenajate.

Aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa, marţi, 1 Decembrie, începând cu ora 11,00, la ceremonia oficială în format restrâns, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf din Capitală.

Potrivit unui comunicat al MApN, pe timpul ceremoniei se va ţine un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc şi a victimelor virusului SARS-CoV-2, vor fi trase 21 de salve de tun, iar preşedintele Klaus Iohannis va depune o coroană de flori şi va susţine o alocuţiune.

Evenimentul, care nu va fi deschis publicului, se va desfăşura cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii de mică amploare în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, iar militarii aflaţi în misiune în afara teritoriului naţional vor desfăşura ceremonii militare în cadru restrâns.

De asemenea, drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Vineri, la Terenul de instrucţie Ghencea, a avut loc o repetiţie în cadrul căreia militari ai Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul” au tras salve de tun.

De asemenea, luni, începând cu ora 11,00, va avea loc o repetiţie la Arcul de Triumf, care se va desfăşura în aceleaşi condiţii de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Accesul publicului nu va fi permis în zona de desfăşurare a evenimentului şi nici în spaţiile adiacente locului de desfăşurare a repetiţiei.

Folosirea dronelor (Remotely Piloted Aircraft Systems – RPAS) în spaţiul aerian unde se desfăşoară ceremonia dedicată Zilei Naţionale este interzisă, conform prevederilor articolului 12 din HG nr. 912/2010.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.