SUA au semnat, joi, o declarație anti-avort, împreună cu un grup pe 30 de guverne iliberale și autoritare. „Declarația Consensuală de la Geneva” cere statelor să promoveze drepturile femeilor fără acces la avort, și face parte dintr-o campanie a administrației Trump, condusă de secretarul de stat Mike Pompeo, care vizează schimbarea politicii externe americane într-una conservatoare, chiar cu riscul îndepărtării aliaților occidentali.
Printre semnatarii declarației, alături de SUA, sunt Brazilia, Egipt, Ungaria, Indonezia, Uganda, Arabia Saudită, Bahrain, UAE, Irak, Sudan, Sudanul de Sud, Libia, scrie The Guardian.
Cele mai multe țări dintre semnatare sunt catalogate de indexul Universității Georgetown drept cele mai rele pentru viața femeilor. Dintre țările europene, au aderat la document Belarus, Ungaria și Polonia, a cărei curte constituțională a interzis marți avortul, printr-o decizie controversată.
„În 2019, aproximativ 25 de țări au semnat una sau mai multe declarații comune referitoare la acest subiect. Dorim ca mai multe țări să se alăture declarației în 2020 astfel încât prioritățile noastre comune multilaterale să fie concretizate”, se arăta într-un memorandum al Departamentului de Stat care a circulat între guvernele susținătoare ale interzicerii avortului.
Joi, Secretarul de Stat Mike Pompeo a găzduit o ceremonie online de semnare a documentului, pe care l-a prezentat ca fiind un moment istoric în mișcarea pentru interzicerea avortului. Pompeo l-a creditat pe Donald Trump ca fiind inițiatorul mișcării.
„Sub conducerea lui Donald Trump, SUA au apărat demnitatea vieții umane. El a făcut-o mai bine ca oricare alt președinte din istorie”, a spus Pompeo.
Declarația stipulează că „nu există drept internațional la avort, nici obligația statelor să finanțeze și să faciliteze accesul la avort”, scrie Digi24.ro.
Documentul folosește un limbaj „pro familie”, susținând rolul familiei ca fundație a societății, concept asociat până acum cu mișcările împotriva drepturilor homosexualilor.