În jur de 3.200 de copii cu vârste cuprinse între 0 – 9 ani şi aproximativ 5.200 cu vârste între 10 – 19 ani au fost diagnosticaţi cu COVID-19 de la începutul pandemiei, a precizat vineri ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
“Dacă ne raportăm la cele peste 130.000 de cazuri infectate de la începutul acestei pandemii, avem în jur de 3.200 de copii între zero şi 9 ani şi 5.200 de copii între 10 şi 19 ani”, a spus Tătaru, la Ministerul Educaţiei.
Potrivit acestuia, în ultima săptămână, 276 de copii între 0 – 9 ani şi 597 între 10 – 19 ani au fost confirmaţi cu noul coronavirus.
“În ultima săptămână, la nivel naţional mergem pe un număr pe care l-am evaluat şi în anchetele epidemiologice şi pe care îl putem pune în legătură cu şcoala, dar nu neapărat. Mă refer – o zi – are transport, activitatea şcolară, activitatea în parcuri, activitatea în familie. Sunt 276 de copii între zero şi 9 ani şi 597 de copii între 10 – 19 ani în perioada 21 – 29 septembrie”, a arătat ministrul.