Pornind de la deviza ”consumul excesiv de plastic dăunează grav naturii”, Kaufland România introduce în premieră în magazine un sistem nou de colectare a flacoanelor goale de produse de igienă sau de curățenie, ce vor fi reciclate pentru a proteja mediul înconjurător.
Pentru a încuraja comportamentul eco, clienții care aduc ambalaje goale pentru reciclare primesc cupoane de reducere de 50% pentru achiziționarea de produse noi de îngrijire.
Astfel, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, la intrarea în magazine, clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor.
La fiecare 3 astfel de recipiente aduse la instalația sub formă de broscuță din magazin, clienții vor primi câte un cupon cu reducere la produsele aflate în campania lunii respective.
Pe parcursul lunii iulie, cei care reciclează vor fi recompensați cu cupoane de 50% reducere la gama de geluri de duș Dove, 250 ml, din variantele Nourishing, Nourishing Care & Oil, Cocoa Hibiscus, Dove Men Clean Comfort sau Minerals & Sage. Cupoanele se ridică de la Biroul de Informații din magazin.
”Cine reciclează, merită recompensat! Obiectivul acestui proiect este de a proteja mediul înconjurător, de a înlătura din natură plasticul din produsele de igienă sau curățenie și de a susține comportamentele eco, oferind clienților un sistem ușor accesibil, la îndemână, precum și o recompensă. Pe această cale, invit toate brandurile responsabile de produse de larg consum să se alăture campaniei și să își pună promoțiile în slujba sustenabilității, oferind un impuls clienților care le vor recicla astfel ambalajele pe care le introduc pe piață. Prin acest tip de parteneriat retalier-brand-client, închidem împreună circuitul de consum într-un mod sustenabil. Ne dorim ca tot mai multe branduri să reacționeze pozitiv și să utilizeze infrastructura pe care o punem la dispoziție tuturor, urmând ca noi să preluăm 100% toate cheltuielile legate de menținerea întregii rețele de reciclare, prin colaborarea cu furnizorul specializat”, declară Valer Hancaș, Director de Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.
În prezent, broscuța este disponibilă în cinci magazine din orașele București (str. Barbu Vacarescu, nr. 120-144, str. Sebastian, nr. 88C, Bulevardul Theodor Pallady nr. 51 – iar până la finalul lunii și în Pantelimon), Timișoara (str. Damaschin Bojinca, nr. 4) și Iași (șos. Păcurari, nr. 86M), proiectul urmând să fie extins în mai multe orașe mari din țară și în Republica Moldova (magazinul din str. Decebal).
Proiectul reprezintă o premieră la nivelul pieței, astfel de ambalaje fiind mai dificil de reciclat, din cauza procesului minuțios de sortare, pe tipul de material, respectiv de culori.
În acest sistem sunt reciclate doar ambalajele produselor de igienă și curățenie (plasticul de tip PET specific acestora, HDPE și LDPE) și nu se acceptă recipiente metalice, de sticlă, tetra pak sau carton, produse de machiaj, deostick, spray-uri, pastă de dinți, respectiv perii, mănuși, bureți de vase sau alte recipiente care nu sunt din acest tip de plastic.
Pentru alte tipuri de ambalaje, clienții mai au la dispoziție și automatele Tomra, instalate în parcările a 50 de magazine Kaufland, unde pot fi reciclate PET-uri normale (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru).
În faza pilot a inițiativei, clienții s-au dovedit a fi foarte receptivi: aproximativ 5000 de flacoane goale au fost colectate în campaniile lunii anterioare.
Ce se întâmplă cu flacoanele colectate
Ulterior, ambalajele de produse de igienă și curățenie aduse la Broscuță sunt sortate și reciclate prin intermediul unei firme specializate, printr-un proces amplu ce constă în trei etape:
• sortarea materialelor la stația automată;
• pregătirea pentru reciclare;
• reciclarea propriu-zisă, prin termoformare.
De ce este bine să reciclăm
Specialiștii estimează că reciclarea unui milion de tone de plastic echivalează cu retragerea din circulație a unui milion de mașini1, în ceea ce privește emisiile de CO2.
Inițiativa vine ca o soluție la nevoia de a avea o economie circulară, pentru a contracara fenomenul răspândirii necontrolate a plasticului – una dintre cele mai mari probleme globale, ce afectează major mediul, clima, economia și sănătatea populației.
• Conform unei estimări, până în 2050 oceanele ar putea conține mai multe materiale din plastic decât pești .
• Majoritatea plasticului nu este reciclat niciodată: doar 9% din plasticul produs vreodată a fost reciclat.
• Plasticul din mări și oceane este un pericol pentru viața marină, prin degradarea habitatului natural și prin faptul că este confundat cu mâncarea, iar astfel și pentru sănătatea oamenilor – prin expunerea la substanțe chimice prin lanțul trofic.
• Plasticul se descompune și se transformă în microplastic, care plutește în ape fără a fi detectat cu ochiul liber, iar acesta este consumat de pești, animale și oameni, fără să știe.
• Cel mai recent studiu estimează că un om înghite în jur de 50.000 de microparticule de plastic pe an, ceea ce înseamnă 2.000 de microparticule de plastic pe săptămână – echivalentul a 5 grame.
• Marea Neagră este cea mai poluată din întreaga Europa, cu peste 83% deșeuri din plastic (ambalaje, sticle, pungi) și particule de microplastic găsite la peste 2000 de metri adâncime.
Toate aceste aspecte arată necesitatea unei economii circulare.