Marți, 30 iunie, s-a desfășurat a doua probă scrisă (Matematică) din cadrul etapei speciale a Evaluării Naționale (sesiunea 2020). Din cei 202 candidați înscriși pentru susținerea probei au fost prezenți 181 de candidați. Nu s-au prezentat 21 de candidați. Doi candidați au beneficiat de recunoașterea probei.
Nu s-au înregistrat cazuri în care temperatura celor care au susținut proba să depășească maximul de 37,3 grade Celsius.
Subiectul și baremul de corectare au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, la ora 15:00.
Ultima probă – Limba și literatura maternă – va fi susținută miercuri, 1 iulie, de 9 elevi (6 la Limba și literatură maghiară și 3 la Limba și literatura germană).
Primele rezultate vor fi afișate joi, 2 iulie, până la ora 12.00, în centrele de examen. În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale prin anonimizarea numelui și a prenumelui.
Contestațiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.