Primăria sectorului 2 a lansat luni o platformă de management educaţional “sută la sută românească”, prin care elevii vor avea posibilitatea să înveţe online.
“Copiii vor avea posibilitatea să înveţe online prin intermediul acestei platforme. Totul va fi gratuit până la finalul anului, nu va fi plătit niciun ban pentru acest lucru. Toţi copiii îşi vor putea face conturi, toţi profesorii vor putea face conturi, părinţii vor putea face conturi, directorii şi personalul din fiecare şcoală. Este un lucru foarte bun. Mai mult, evaluăm copiii care nu au acces la internet şi aceştia vor primi tot tot gratuit SIM-uri de date pentru a putea avea acces la această platformă. (…) Aceasta va aduce un plus învăţământului din sectorului 2”, a declarat viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu.
Parteneriatul încheiat între Primăria Sectorului 2 și Telekom România, prin care elevii din sectorul 2 vor avea acces gratuit la platforma Adservio până la sfârșitul anului, a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă.
Prin acest proiect elevii din sectorul 2 vor beneficia în mod gratuit de 45.000 de conturi de acces în platformă și de 45.000 de sim-uri de internet pentru cei care nu au acces on-line.
De asemenea, 45.000 de conturi sunt destinate părinților, peste 3.000 de conturi sunt dedicate cadrelor didactice și personalului auxiliar”.
Adeservio este platforma online de management școlar care conectează toate persoanele și instituțiile implicate în actul educațional, pentru a aduce îmbunătățiri vizibile sistemului de învățământ. În această perioadă, în care școala online devine instrumentul principal prin care copiii noștri pot lua contact cu actul educațional, parteneriatul dintre Primăria sector 2 și Telekom România este nu doar necesar, ci obligatoriu.
Alături de viceprimarului Dan Cristian Popescu la conferinţa de presă au mai participat Andreea Cramer de la Telekom România, Julieta Mihăilescu, directorul Şcolii Gimnaziale “Maica Domnului”, Eugen Ilea, președinte FNAP București şi domnul Costi Andriescu, din partea Adservio.
Cel din urmă a intervenit, prin videoconferință, și a prezentat un tutorial al noii platforme de e-learning, ce va fi implementată pentru elevii din sectorul 2.