Şcoala IT, program educaţional IT 100% românesc, a lansat cursurile online într-un sistem gratuit, ca suport pentru toţi cei care stau în aceste momente acasă, conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.
“În această perioadă în care copiii nu merg la şcoală şi sunt nevoiţi să înveţe de acasă, să se conecteze online la clase digitale şi să îşi încarce temele în cloud, avem nevoie de tehnologie mai mult ca niciodată”, se menţionează în comunicat.
Astfel, în parteneriat cu F64 şi Lenovo, pe www.scoalait.ro vor fi oferite cursuri de robotică şi programare, experimente distractive şi proiecte educaţionale, dar şi provocări pentru acasă, proiecte pentru copii şi părinţi. Iar pentru a reduce timpul petrecut de cei mici în faţa ecranelor, materialele video vor fi scurte, de 4-8 minute. De asemenea, nu va fi necesară autentificarea la o anumită oră, căci sesiunile vor putea fi accesate oricând şi de oricâte ori se doreşte, utilizatorii având acces la întreaga galerie video.
“Încercăm să ajutăm elevii în această perioadă şi ne dorim să putem face asta atât timp cât şcolile sunt închise, iar copiii sunt acasă, până când intrăm în normalitatea pe care o cunoşteam. Nu a fost o decizie uşoară, dat fiind că volumul de muncă în această situaţie este unul foarte mare, iar cursurile sunt oferite gratuit. Însă ne dorim să ajutăm şi noi cât mai mult şi să trecem mai uşor peste această perioadă. Materialele sunt noi, filmate chiar în zilele curente, acasă. Vom încărca în fiecare zi câte un clip video pentru grupa 5-7 ani şi unul pentru grupa 7-13 ani, de luni până vineri. Sper ca iniţiativa să îi ajute pe copiii care stau acasă, fie învăţând lucruri noi, fie distrându-se în familie cu ajutorul ideilor noastre. Suntem sprijiniţi în această activitate şi de către F64 şi Lenovo, prin soluţia proiectată pentru şcoală: clasa mobilă, care ni s-au alăturat în acest minunat proiect”, a spus Cristian Lăcraru, fondatorul programului Şcoala IT.
Lansată în 2009, platforma educaţională Şcoala IT este construită în urma propriilor cercetări de piaţă, realizate în fiecare an, alături de partenerul Radio Itsy Bitsy, ţinând astfel cont de evoluţia tehnologiei, accesul copiilor, vârstă, nevoi, interese şi aşteptări. În prezent, aproximativ 500 elevi noi intră în fiecare an în acest program, care asigură lunar 130 de ore de predare în 28 de grădiniţe şi şcoli de renume din Bucureşti. În acest moment platforma educaţională Şcoala IT oferă cursuri de tehnologie.