Mii de măști medicale și dispozitive electronice vitale în lupta împotriva COVID-19 au fost donate de compania Phonetastic GSM, la începutul lui aprilie, în prima etapă a unei campanii de ajutorare a spitalelor din România. Electrocardiograma fără sfârșit este un demers umanitar derulat de companie în parteneriat cu Asociația Ceva Diferit, iar prima etapă a campaniei s-a încheiat săptămâna trecută, constând în trimiterea către destinatari a 3.500 de măști cu trei pliuri, 2.500 de măști cu filtru N95 și 500 de căști Bluetooth, utile echipajelor care transportă pacienții infectați, de la domiciliu la spital. Toate aceste produse au mers către Spitalul Municipal din Adjud, Spitalul Municipal din Focșani și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.

„Am decis că este necesar să ne implicăm activ în lupta împotriva acestei pandemii și să-i ajutăm cu ce putem pe cei aflați în prima linie – medicii, personalul medical și angajații de pe ambulanțe. Observ cu bucurie că tot mai multe companii fac donații și își oferă sprijinul și sper ca numărul acestora să crească tot mai mult, pentru că spitalele au nevoie de tot suportul posibil, din partea autorităților, a companiilor, a antreprenorilor și a oricui are posibilitatea. Noi am reușit, cu pași mici, să ne mobilizăm și facem această primă donație cu ajutorul partenerilor noștri, cărora le mulțumim pentru implicarea totală. Aceasta este doar prima etapă și plănuim să continuăm să furnizăm măști, echipamente și orice ar mai avea nevoie spitalele în această perioadă deosebit de grea. Numele campaniei l-am dat gândindu-mă la ce simbolizează electrocardiograma, și anume viață. Practic, nu suntem cu toții decât o electrocardiogramă în marea scenă a lumii, iar în acest moment sunt oameni a căror supraviețuire poate depinde și de noi”, a declarat George Mocanu, Director General al Phonetastic GSM.

Măștile trimise sunt de două tipuri: N95 FFP2 care etanșează foarte bine și au filtru de protecție și măști cu trei pliuri, care sunt mai subțiri decât N95 și mai permeabile, dar care pot fi utilizate în contactul direct cu pacienții infectați. Distribuirea materialelor donate s-a făcut în felul următor: 2.000 de măști cu pliuri și 1.000 de măști N95 au revenit Spitalului Municipal Adjud, 1.500 de măști cu trei pliuri și 1.000 de măști N95 au fost trimise către Spitalul Municipal Focșani.

De asemenea, Serviciul de Ambulanță București a primit și 500 de căști tip Bluetooth Samsung r170, destinate personalului de teren, care transportă pacienții infectați folosind izolete și care, din cauza echipamentului de protecție pe care îl poartă, nu pot pune mâna pe telefoane.

Dr. Laurențiu Taban, medic primar ortoped în cadrul Spitalului Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focșani și președinte al Asociației Medicale Sfântul Pantelimon: „Am primit această donație prin intermediul Asociației Sf. Pantelimon, care a fost înființată pentru a strânge fonduri destinate dotăriii spitalului, creșterii calității actului medical și organizării diferitelor evenimente. Deși asociația există de circa șase ani, aceasta este prima donație importantă, care vine într-un moment de nevoie acută. Măștile vor fi folosite de către personalul medical și vor fi distribuite cumpătat, prioritate având cei care lucrează în secțiile cel mai mult expuse, cum ar fi Boli Infecțioase, Pneumologie sau ATI.”

Majoritatea celor infectați cu COVID-19 din județul Vrancea sunt internați la Spitalul Municipal Focșani, o întreaga aripă a unității medicale fiind transformată în Secție de Boli Infecțioase. În același timp, Spitalul Municipal Adjud a devenit spital-suport pentru cazurile de COVID-19, a precizat medicul Laurențiu Taban.

Reprezentanții Phonetastic GSM anunță că vor continua demersurile de identificare a spitalelor care au nevoie de ajutor și de achiziționare și furnizare de echipamente de protecție. Toți cei care pot sprijini acest demers prin donații sunt rugați să contribuie accesând contul Asociației Ceva Diferit, RO03 BACX 0000 0015 5253 9001, Unicredit Bank.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.