Ministerul Educaţiei şi Cercetării va prezenta variantele posibile pe care le ia în calcul pentru elevii care trebuie să susţină Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul, în situaţia în care se va prelungi starea de urgenţă, a afirmat luni ministrul Monica Anisie, potrivit unui comunicat.

“Vreau să îi asigur pe elevi, studenţi, profesori şi părinţi că la acest moment nu luăm în calcul îngheţarea anului şcolar sau amânarea examenelor cu un an. Specialiştii din Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) lucrează la mai multe scenarii, privind cu atenţie şi la ceea ce se întâmplă în cadrul sistemelor de educaţie din statele Uniunii Europene. (…) În ceea ce-i priveşte pe elevii care trebuie să susţină Evaluarea Naţională şi examenul naţional de Bacalaureat sau studenţii care trebuie să îşi susţină examenele de finalizare a studiilor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va prezenta variantele posibile pe care le ia în calcul în situaţia în care se va prelungi această stare de urgenţă”, a afirmat ministrul.

Conform sursei citate, toate scenariile vor fi dezbătute cu reprezentanţii elevilor, studenţilor, părinţilor, sindicatelor şi reprezentanţii Consiliului Naţional al Rectorilor, iar decizia va fi luată de comun acord.

“Este important de precizat faptul că scenariile gândite de experţii ministerului vor fi aplicate în funcţie de evoluţia crizei provocate de coronavirus în România şi în acord cu deciziile Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”, a mai spus Anisie.

Ea le-a mulţumit profesorilor pentru tot efortul depus în această perioadă şi i-a îndemnat să continue învăţarea prin cursurile online alături de elevii/studenţii lor.

Totodată, Anisie a făcut un apel la calm şi i-a rugat pe elevi şi studenţi să stea în casă şi să continue să înveţe.

“Un îndemn vine şi pentru părinţi, pe care îi rog să ia toate măsurile pentru a proteja sănătatea copiilor noştri şi pentru a-i susţine în activitatea de învăţare de acasă”, a mai afirmat Monica Anisie.

Ministrul le-a mulţumit universităţilor şi institutelor de cercetare, cadrelor didactice şi cercetărilor care fac eforturi pentru a asigura asistenţa necesară pentru combaterea COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.