În contextul în care Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie de coronavirus iar în România sunt deja înregistrate un număr de 48 de cazuri, alți 1.450 de oameni sunt în carantină și 12.780 sunt izolați la domiciliu. În aceste momente de cumpănă, în care capacitatea de a reacționa prompt cu personal medical bine pregătit care are la îndemână echipamente și materiale necesare actului medical sunt vitale, Asociația Zi de Bine, curator de cauze sociale, trage un semnal de alarmă pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov.

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov deservește anual mai bine de 30.000 de pacienți, cu peste 25.000 consultați în Camera de Gardă. În această perioadă spitalul se află în curs de reabilitare, ceea ce înseamnă că funcționează deja la jumătate din capacitate. Poate îngriji maximum 62 de persoane cu diferite afecțiuni. În cazul probabil al creșterii numărului de persoane infectate, cele 3 saloane pregatite special pentru COVID-19 sunt insuficiente. În ele ar încăpea doar 10 pacienți.

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov are nevoie de cel puțin 4 containere în care să se amenajeze camera de primire urgențe, ambulator de specialitate și saloane de spitalizare de zi. Costul unui container este de aproximativ 6.000 Euro. De asemenea, e nevoie urgent de teste diagnostic, dezinfectați, echipamente de protecție pentru medici.

Melania Medeleanu, Asociația Zi de bine, spune: “Este absolut necesar ca de azi și în zilele care urmează să facem un #scutpentruspitale. Sunt două lucruri simple pe care le putem face: primul lucru este să stam acasă pentru a ne proteja, pe noi și pe cei din jurul nostru, iar al doilea este să donăm. Contribuțiile se pot face prin transfer bancar – ASOCIAȚIA Zi de BINE – RO56RNCB0092166359160001, BCR, Sucursala Universitate sau PayPal. În curând va fi disponibil și un numar scurt de sms, pentru ca oricine își dorește să întindă o mână de ajutor să poată face asta rapid și simplu. Știu ca tentația e să spunem că e treaba statului – și chiar e!- dar acolo unde statul nu reușește, oamenii au dovedit de-a lungul timpului că vor și pot să salveze vieți”.

Andreea Moldovan, medic primar de boli infecțioase și medic specialist epidemiolog la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov, distinsă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu “Premiul de Excelenţă în Igiena Intraspitalicească”, spune: “Observăm în ultimele săptămâni o creștere semnificativă a numărului de pacienți care ni se adresează. Ca urmare, și necesarul de echipamente de protecție pentru personalul medical și pacienți (măști, mănuși, halate impermeabile, protectoare faciale) și materiale sanitare (dezinfectanți pentru mâini, suprafețe) este din ce în ce mai mare. În prezent, ne confruntăm cu indisponibilitatea la nivel național și internațional a acestora , precum și cu latența în accesarea fondurilor necesare. Personalul din Spitalul nostru este dedicat, extrem de implicat, oamenii fac o treabă grozavă, simțim spiritul de echipa unită la greu, de solidaritate. Însă e greu să îți faci datoria corect în orice condiții și cu amenințarea terminării resuselor și așa limitate și raționalizate. Cred că momentul actual este un examen pentru noi toți, un test de solidaritate, empatie, colaborare. De a folosi judicios resursele din ce în ce mai puține. De a ne ajuta unii pe alții”.

Informații suplimentare despre modul în care se pot face donațiile se găsesc pe site-ul Asociației Zi de Bine – www.zidebine.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.