În perioada 6 – 8 martie 2020, la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), se va desfășura o ultimă serie de evenimente adresate pre-adolescenților și profesioniștilor din domeniul educației culturale: ateliere de tip performance deschise publicului și o masă rotundă pentru speciaști din cultură și educație, reunite sub conceptul NESPUS – spectacol participativ de educație sentimentală pentru copii între 9 și 13 ani.
Evenimentele fac parte din programul european Unprepared Hearts – Inimi tinere – Educație sentimentală prin cultură pentru pre-adolescenți, care se desfășoară în perioada octombrie 2018 – iunie 2020 în trei țări – România, Italia și Cehia – cu scopul de a-i ajuta pe copii să se descopere și să dea glas sentimentelor și emoțiilor, prin intermediul artei. În România, proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și se derulează prin Asociația Da’DeCe, în parteneriat cu MNAC, Asociația MetruCub – resurse pentru cultură și Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu.
Pe 7 și 8 martie, echipa de proiect va desfășura la MNAC patru ateliere-spectacol NESPUS, deschise pentru copii între 9 și 13 ani, dornici să se înscrie în program și, astfel, să exploreze suita de emoții și sentimente cu care intră în contact la aceste vârste și, totodată, să învețe cum se pot accepta pe ei înșiși și pe cei de o vârstă cu ei.
Programul atelierului-spectacol pentru copii între 9 și 13 ani este următorul:
• 7 martie, sâmbătă: ora 11,30 (9 – 11 ani) și 14,00 (11 – 13 ani)
• 8 martie, duminică: ora 11,30 (9 – 11 ani) și 14,00 (11 – 13 ani).
Înscrierile pentru atelierele deschise publicului se pot face la adresa de e-mail: info@mnac.ro până pe data de 5 martie 2020, ora 17:00.
„NESPUS reprezintă o ocazie de a reflecta, procesa, discuta prin intermediul artei (performance teatral, observarea și discutarea unor opere de artă) sentimente și stări despre care de obicei nu vorbim, mai ales la vârsta adolescenței. Miza proiectului a fost să reunim perspectivele diferite și complementare ale educatorilor muzeali, dramaturgului, actrițelor, artistei și psihologilor invitați într-o experiență performativă, directă, fluidă, de neuitat pentru tinerii participanți” – Aurora Király, artist vizual, educator și manager cultural, membră a echipei.
Spectacolul – atelier NESPUS explorează în profunzime sentimentul de rușine, una dintre cele mai puternice emoții pe care o experimentează cei mici. Spectacolul are o abordare interactivă și fluidă, adaptată la spațiul expozițional de la MNAC, fiind conceput și pus în scenă de o echipă formată din membri și colaboratori ai Asociației Da’DeCe: dramaturgul și curatorul spectacolului Mihaela Michailov, educatorii culturali Alexandra Cucu și Iulia Iordan, artiștii Nicoleta Lefter și Katia Pascariu și artista Aurora Király, cu sprijinul consultanților: Mihai Iacob, psiholog, și Codruța Cruceanu, curator, facilitator cultural și educațional.
Pe 6 și 7 martie, tot la MNAC, Asociația Da’DeCe organizează și două Ateliere pentru educatori pe tema educației sentimentale pentru aceleași vârste. Atelierul pentru adulți este un proces imersiv, reflexiv și interactiv: educatorii vor experimenta metodele artistice din spectacol, vor analiza concepția și realizarea sa, vor afla detalii despre motivația și implicarea echipei care l-a creat. Participanții vor avea prilejul să discute posibilitățile și beneficiile integrării acestor metode în practica lor curentă prin adaptarea la profilul de vârstă al copiilor. La finalul atelierului vor avea idei noi de activități educaționale cu metode artistice despre emoțiile pre-adolescenților
Atelierele deschise copiilor din București organizate la MNAC se desfășoară după ce, în primul an de desfășurare a proiectului, aproape 700 de pre-adolescenți – peste 400 din România și 250 de copii din Cehia și Italia – au fost implicați în cinci serii de ateliere și workshopuri cultural-educaționale care au explorat tema educației sentimentale. În luna aprilie 2020, echipa italiană va derula la Muzeul Național de Artă Contemporană din București propriul concept artistic dedicat educației sentimentale pentru pre-adolescenții din România.
Programul Unprepeard Hearts – Inimi tinere, cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene și Administrația Fondului Cultural Național, reprezintă o călătorie artistică pentru pre-adolescenți și propune activități de mediere artistică pentru copiii de 9-13 ani, abordând educația sentimentală, o temă despre care nu este abordată aproape deloc în niciuna dintre cele trei țări implicate.
Organizațiile coordonatoare ale programului la nivel de țară sunt Asociația Da’DeCe în România, MUBA – Muzeul Copilului din Milano în Italia și Sladovna Pisek în Cehia.