Lansată în septembrie 2019, actuala ediție a campaniei „Domestos susține igiena în școli” a ajuns într-o nouă fază. Astfel, s-a stabilit prima școală din 2020 în care se vor efectua lucrări de modernizare a grupului sanitar. Școala Gimnazială „Nicu Albu” din Piatra Neamț a fost aleasă de Crucea Roșie Română, partenerul campaniei, pentru modernizarea grupurilor sanitare.

675 de preșcolari și elevi care trec zilnic pragul acestei școli construite în anul 1993 vor beneficia astfel de toalete renovate, care să corespundă standardelor de igienă și confort necesare într-o unitate de învățământ. Școala Gimnazială „Nicu Albu” din Piatra Neamț dispune de vestiare și grupuri sanitare aferente sălii de sport a unității de învățământ, care se află într-o avansată stare de degradare.

„Ne bucurăm că școala a fost selectată pentru renovare în acest proiect pentru că dorința noastră este să oferim condiții cât mai bune elevilor, iar ei să se poată concentra cât mai bine pe studiu și să vină cu plăcere la cursuri. Într-adevăr, accesul la grupuri sanitare curate și moderne este un drept, nu un privilegiu și credem că toți elevii din România trebuie să se bucure de el”, a spus dna. prof. Daniela Domnica, directoarea școlii selectate.

Lista primelor 25 de unități de învățământ ce vor beneficia de seturi de produse de curățat este disponibilă pe www.domestos.ro și pe site-ul www.crucearosie.ro, pe pagina dedicată campaniei.

Până la finalul anului 2019, au fost făcute 200 de înscrieri valide pe www.domestos.ro, 25% pentru construirea de grupuri sanitare, acolo unde sunt încă în curte, 25% pentru renovarea toaletelor existente, iar 50% pentru kituri de produse necesare pentru întreținere, curățare și igienizare. Cele mai multe înscrieri sunt din județul Dâmbovița, urmat de Timiș și Olt.

„În fiecare zi, sănătatea elevilor este pusă în pericol de toalete improvizate sau cu un nivel de igienă impropriu, iar demnitatea copiilor este afectată. Scopul nostru prin implementarea acestui proiect desfășurat în parteneriat cu Domestos este să ajutăm cât mai multe unități de învățământ să asigure elevilor accesul la grupuri sanitare sigure și curate. Facem apel pentru donații în continuare, astfel încât mai mulți copii din România să se bucure de standarde civilizate de igienă”, a declarat Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roșii Române.

Domestos oferă în acest an o sponsorizare în valoare de 45,000 euro pentru dotarea efectivă a două școli cu grupuri sanitare și modernizarea toaletelor în alte două instituții de învățământ, în timp ce 100 de școli vor primi produse de curățenie Domestos.

În paralel, Crucea Roșie Română și Domestos au demarat o campanie de strângere fonduri, astfel încât toți cei care doresc să contribuie la această cauză o pot face printr-o donație pe www.crucearosie.ro. Cu sprijinul ambasadorilor și susținătorilor campaniei, suma strânsă până în acest moment este de 12.250 lei. Toate fondurile sunt gestionate de către Crucea Roșie Română, la fel ca și coordonarea procesului de selecție a școlilor și de implementare a lucrărilor. La fiecare 3 luni, se stabilește o nouă instituție de învățământ beneficiară a proiectului dintre cele care s-au înscris pe site și respectă condițiile de eligibilitate.

Înscrierile unităților de învățământ în campania „Domestos susține igiena în școli” continuă pe https://www.domestos.com/ro/dreptul-la-toalete.html.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.