Supranumiți “copiii digitali”, tinerii născuți în ultimii 15 ani urmăresc să se echipeze pentru un viitor în plină revoluție tehnologică.
La nivel mondial, sistemele educaționale urmăresc să țină pasul cu industriile care dau tonul noilor competențe necesare viitorului. Chiar și Comisia Europeană recunoaște alfabetizarea digitală timpurie ca fiind esențială pentru viitorul “CV” al copiilor.
În România, școala internațională de programare și robotică Logiscool este una din sursele de educație care pregătește generația tânără pentru joburi care… încă nu există. Despre competențele viitorului și cum devin ABCdarul copiilor, în acest material.
XX vs XXI: Evoluția competențelor
Revoluțiile industriale, iar mai nou, cele tehnologice, continuă să genereze competențe cheie pe care angajatorii le cer în piața muncii. Dacă pentru noi și părinții noștri, limbile străine, dar și studiile economice, au reprezentat atuul necesar în speranța unui viitor cu mai multe oportunități, astăzi competențele digitale, gândirea logică și cunoștințele de programare sunt avantajul pe care îl caută elevii pentru o poziție favorabilă în viitoarea piață a muncii.
Cu gadget-uri reinventate de la an la an și limbaje de programare în continuă evoluție, multe din locurile de muncă actuale vor fi fie complet automatizate, fie considerabil devalorizate. “Pentru a ține pasul cu lumea anului 2050, va trebui să facem mai mult decât să inventăm idei și produse noi. Abilitatea cea mai căutată va fi să ne reinventăm iar și iar.”, este soluția oferită de profesorul Harari în cartea sa, 21 de lecții pentru secolul XXI.
Așadar, trendurile tehnologice nu garantează utilitatea limbajelor de programare actuale sau a roboților de azi în viitorul copiilor noștri, ci caută să mobilizeze populația tânără în procesul de adaptarea continuă la noutățile tehnologice. De aceea, școala de programare și robotică Logiscool învață tânăra generație noțiunile de bază din programare și robotică care-i vor ajuta mai departe să învețe orice limbaj, să înțeleagă noile tehnologii și să se adapteze la ele spre a deveni ei înșiși inovatori.
“Mai mult decât a preda cursuri de programare, robotică sau alte discipline digitale, scopul nostru este să le arătăm copiilor că a învăța programare sau robotică este o activitate distractivă și plăcută. La Logiscool, asimilarea de cunoștințe se face natural, etapizat, alături de instructori tineri care vorbesc pe limba lor și le împărtășesc pasiunile. Desigur, cunoștințele dobândite aici îi pregătesc, sperăm noi, pentru joburile viitorului, care, indiferent de domeniu vor fi puternic influențate de tehnologie. ”, transmite Dana Bănică, Manager Logiscool România.
Cele 5 competențe recomandate de Logiscool care-i pregătesc pe copii pentru orice domeniu profesional, indiferent de sectorul de activitate pe care-l vor alege sau noile joburi cu care se vor intersecta, sunt:
1. Înțelegerea sistemelor
Aflați în plin proces de inovație tehnologică, volumul informației crește de la o zi la alta. Dacă astăzi asimilăm tot ce putem despre codul digital compus din 0 și 1, mâine își vor face apariția alte limbaje noi. Pentru a rămâne “fluenți” indiferent de trendurile digitale viitoare, Logiscool familiarizează copiii de peste 7 ani cu noțiuni de bază din programare și robotică, care cresc în complexitate treptat, pentru ca elevii să se adapteze constant la sistemele apărute.
“Prezentăm noutatea programelor și a sistemelor ca fiind ceva normal, firesc, iar copiii învață să se adapteze organic. În cadrul lecțiilor, îi învățăm pe elevi să structureze informația, să identifice pattern-uri și să înțeleagă logic cum funcționează fiecare.”, povestește Iulian, coordonator instructori Logiscool.
2. Dezvoltarea timpurie a alfabetului digital
Dacă a socoti și a cunoaște alfabetul sunt aptitudini de bază pe care orice elev le dezvoltă încă din ciclul primar, competențele digitale se vor poziționa în aceeași categorie. Vor deveni necesare pentru a avea succes în societate și pe piața muncii puternic digitalizată.
Cel mai probabil, majoritatea copiilor care intră acum la şcoală vor avea la maturitate joburi care încă nu există. Scopul cursurilor de programare și robotică este de a obișnui copiii cu alfabetul digital care va fi utilizat indiferent de domeniu profesional, fie tehnic sau creativ.
3. Acces la soft skill-urile complementare digitalului
Dat fiind că procesele de bază din producție și cele analitice sunt din ce în ce mai automatizate, “inserarea” competențelor denumite soft skills în cursurile pentru copii și adolescenți reprezintă unul din atuurile de care aceștia vor beneficia.
Prin numeroasele activități în echipă, aceștia descoperă și comunică ce asemănări și deosebiri există între ei, pe care ulterior le integrează în mod creativ în jocul creat sau în robotul proiectat.
“În timpul activităților, copiii dezvoltă diferite funcționalități pentru jocurile sau pentru roboții lor. Mare parte din proces este împins de comunicare și de lucrul în echipă, iar ei învață cum să-și transmită ideile într-un mod eficient, dar și cum să le pună în practică.” povestește Iulian.
4. Comunicarea ideilor complexe
Dezvoltarea economiei a dus la apariția și creșterea numărului de ocupații cu aptitudini complexe și variate. Printre competențele căutate se numără transmiterea și schimbarea constantă a ideilor și cunoștințelor, care este adesea corelată cu persoane care au avut parte de o educație individualizată, personalizată și care au urmărit o abordare multidisciplinară.
Copiii au nevoie de o revoluție a sistemului educațional. Prin personalizarea modului de a descoperi și asimila informația, elevul va putea decide asupra căilor de învățare și își va putea customiza competențele dorite.
“Echipa de educație din Logiscool actualizează constant curricula, în funcție de feedback-ul elevilor, și adaugă elemente noi, pentru a fi în pas cu tehnologia și trendurile. Lecțiile sunt interactive și nu delimitează practica de teorie, iar elevii au ocazia să vizualizeze rezultatul muncii instant, după ce rulează jocurile pe care le programează. Această abordare vizează dezvoltarea mai multor abilități, iar producerea și transmiterea ideilor sunt printre primele..”, transmite Dana Bănică, Manager Logiscool România.
5. Învățarea continuă
Evoluția tehnologică înseamnă învățare continuă. Iar investiția în învățarea pe parcursul vieții reprezintă cea mai bună promisiune pentru a maximiza angajabilitatea în viitor.
Deschiderea la inovație și dorința de asimila noi competențe este și va rămâne una dintre cele mai atractive competențe în rândul angajatorilor. Deși general definită, această competență va fi identificată în CV-ul tinerilor prin numeroase aptitudini din diferite arii. Complementar integrate, acestea vor servi viitoarelor lor oportunități profesionale.
Prin cursuri ce implică creativitate, adaptabilitate, gândirea critică, muncă în echipă, copiii învață să rezolve exerciții și probleme diferite, mereu provocați să descopere modalități noi. De aceea, în curricula Logiscool sunt prezentate integrativ activități care ajută la învățarea continuă.
“Accentul este pus pe a înțelege informația și nu pe a învăța mecanic ceva. În programare nu se poate învăța nimic pe de rost, învățarea înseamnă înțelegerea și asimilarea continuă a noțiunilor.” transmite Dana Bănică, Manager Logiscool România.
Pregătește-ți copilul pentru 2030
Am intrat într-o nouă decadă, iar 2020 pare să fie anul “futurist” în care din ce în ce mai mulți copii aleg discipline digitale – ca pasiuni sau activități extrașcolare.
Logiscool susține o serie de lecții demonstrative și invită părinții și copiii să participe în mod gratuit, selectând Lecții disponibile și alegând unde doresc să participe.
Astfel, părinții pot afla despre modul de prezentare și asimilare graduală a informației, dintr-o curriculă structurată în module semestriale interconectate, iar copii pot să experimenteze o oră interactivă de programare sau robotică, într-un mediul inspirațional alături de o echipa de instructori tineri și entuziaști.
Logiscool invită copiii între 7 și 17 ani să-și dezvolte competențele care vor amplifica oportunitățile din orice domeniu pe care îl vor alege în viitor. Descoperă lista de cursuri disponibile și dezvoltă competențele cele mai căutate în anii viitori!