UNICEF a lansat campania de informare „Creștem mai puternici când creștem împreună”, pe care o realizează împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale prin Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA).
Una dintre problemele identificate în privința integrării copiilor cu probleme de sănătate este că profesorii nu sunt pregătiți ca să lucreze cu ei.
Doar jumătate dintre elevii cu dizabilități din România sunt școlarizați în învățământul de masă. Astfel, datele oficiale arată că din cei aproape 72.000 de copii cu dizabilități, doar 38.635 au fost integrați în școlile normale în anul școlar 2019-2020. Cu toate că Ministerul Educației susține că numărul acestora este în creștere în comparație cu ultimii 3 ani școlari, mulți dintre copii nu sunt primiți în școli, iar multe dintre acestea nu au dotările prin care să-i ajute pe elevii cu probleme să se integreze.
”Cadrele didactice într-adevăr se plâng că nu sunt pregătite, că nu sunt sprijinite pentru a susține nevoile acestor copii. De aceea, îmi propun ca în foarte scurt timp să măresc numărul de consilieri psiho-pedagogi în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, dar în același timp în privința formării inițiale a profesorilor am avut discuții cu universitățile ca cifra de școlarizare pe care o dăm pentru universități începând cu anul universitar 2020-2021 să găsim soluții să găsim cât mai mulți consilieri școlari, pentru că școala, societatea de fapt, are nevoie de sprijin. Consider că este importantă această consiliere, că este importantă integrarea acestor copii. Cred că numai împreună putem mișca lucrurile. De aceea ne propunem să pregătim cadrele didactice să aibă cunoștințele și competențele să lucreze cu acești copii cu diverse dizabilități”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației, care a fost prezentă la evenimentul de lansare a campaniei.
Unul dintre mesajele-cheie ale campaniei este că locul copiilor cu dizabilități e împreună cu ceilalți copii, în familie, la grădiniță și în comunitate. Toți copiii pot să învețe și, cu cât dizabilitatea este identificată mai devreme, cu atât cresc șansele de a avea un progres mai rapid în dezvoltare. De asemenea, cu cât vârsta unui copil cu dizabilități este mai mică la înscrierea în grădiniță și școală, cu atât cresc șansele acestuia la dezvoltare și la o viață mai bună.
”Această campanie este importantă pentru că ea are ca focus principal copiii cu dizabilități.Campania de comunicare ca atare are legătură cu nevoia de schimbare a percepției, dar ceea ce este și mai important decât această campanie, care este așa un instrument de tip soft, sunt importante măsurile și autoritățile aflate aici le iau cu privire la copiii cu dizabilități, care au directă legătură cu îmbunătățirea sau punerea în aplicare a unor măsuri urgente pentru incluziunea copiilor cu dizabilități”, a spus Mădălina Turza, președinte ANDPDCA.
Studiile au arătat că, atunci când copiii cu diverse abilități învață împreună în aceeași clasă, performanțele tuturor copiilor din clasa respectivă cresc, contrar părerii generale că un copil cu dizabilități duce la performanță școală scăzută pentru ceilalți. Studiile mai arată și că discriminarea împotriva copiilor cu dizabilități se reduce. Dizabilitatea nu trebuie să fie un motiv de excluziune, transmite campania.
„Convenția cu privire la Drepturile Copilului prevede aceleași drepturi pentru toți copiii, indiferent de abilitățile pe care le au. Toți copiii pot învăța și au dreptul să meargă la creșă și la grădiniță și, apoi, la școală. Un copil cu o dizabilitate trebuie să se poată juca, să poată învăța și crește împreună cu toți ceilalți copii și niciun copil nu trebuie să fie definit de dizabilitatea pe care o are. Ca societate, e nevoie să lucrăm pentru a face lumea din jurul copiilor cu dizabilități mai prietenoasă, mai primitoare și mai incluzivă. Totodată, cerem ca părinții să fie sprijiniți cu resurse și servicii adecvate”, a declarat Gabriel Vockel, reprezentant adjunct al UNICEF în România.
Campania „Creștem mai puternici când creștem împreună” se adresează atât familiilor cu copii cu dizabilități cu vârsta cuprinsă între 0 și 6 ani, cât și tuturor părinților și profesioniștilor care lucrează cu copii, inclusiv cu copii cu dizabilități.
Statisticile oficiale arată că, în România, sunt 70.000 de copii cu dizabilități în evidențele statului. Cu toate acestea, estimările UNICEF pentru Europa și Asia Centrală spun că doar o treime din copiii cu dizabilități sunt înregistrați ca atare oficial, făcând astfel ca majoritatea acestor copii să fie, în realitate, invizibilă.
Potrivit UNICEF, copiii cu dizabilități reprezintă unul dintre cele mai marginalizate și mai excluse grupuri din societate, confruntându-se zilnic cu discriminarea care ia forma atitudinilor negative, lipsa politicilor și a unei legislații adecvate, ceea ce le împiedică accesul la îngrijire medicală, educație și le pot pune în pericol însăși viața. Datele UNICEF arată că cel puțin 75% din numărul estimat de 5,1 de milioane de copii cu dizabilități care trăiesc în Europa Centrală și de Est și în Asia Centrală sunt excluși de la o educație incluzivă de calitate.