Ministerul Sănătăţii a anunţat că a demarat controale la cadrul unităţiile sanitare, publice şi private, la nivel naţional. Verificările se derulează până la sfârşitul lunii şi, dacă va fi cazul, se vor aplica sancţiuni contravenţionale.
„Inspectorii sanitari din cadrul direcţiilor de sănătate publică vor verifica, până la sfârşitul acestei luni, respectarea planurilor de conformare şi a planurilor operaţionale în unităţile sanitare cu paturi publice si private”, anunţă Ministerul Sănătăţii, vineri, printr-un comunicat de presă.
„Dacă va fi cazul se vor acorda termene de remediere a deficienţelor, se vor aplica sancţiuni contravenţionale conform legislaţiei în vigoare”, potrivit sursei citate.
Ministerul Sănătăţii precizează că la expirarea termenelor acordate se vor efectua recontroale.