Reprezentanţii Federaţiei Coaliţia pentru Educaţie susţin că anul şcolar ar trebui să înceapă mai devreme, iar vacanţele să fie mai scurte.
Federaţia consideră “un progres” faptul că anul şcolar 2019 – 2020 a început cu o săptămână mai devreme, iar acest “câştig ar trebui menţinut”.
“În viziunea coaliţiei, o vacanţă de vară de trei luni afectează major copiii şi nivelul la care ei revin în şcoală, după o pauză atât de mare. Vacanţe mai scurte, ritmice, periodice, în timpul anului şcolar, pot contribui la consolidarea învăţării, a progreselor realizate de copii şi pot fi spaţii de odihnă, reflexie, planificare pentru profesor”, se arată într-un comunicat de presă al federaţiei.
Potrivit sursei citate, este “benefică fragmentarea” vacanţei de primăvară în funcţie de Paştele Catolic şi cel Ortodox, ţinând cont de specificul anului 2021. “Acest fapt arată că ministerul ţine cont şi de necesitatea reunirii numeroaselor familii de români în care părinţii sunt plecaţi în străinătate”, se precizează în comunicat.
Numărul mediu de zile de cursuri pentru ţările OECD este de 185, România situându-se sub această medie, iar majoritatea statelor europene optează pentru începerea cursurilor chiar de la începutul lunii septembrie, indică organizaţia.
Coaliţia pentru Educaţie solicită şi “crearea de spaţiu” în structura anului şcolar dedicat perioadelor de planificare, formare, reflecţie şi învăţare pentru cadrele didactice.
“De asemenea, este important ca elevii din învăţământul profesional, tehnologic să nu mai fie discriminaţi şi, într-un fel, pedepsiţi pentru că urmează această rută, prin faptul că pentru ei anul şcolar este mai lung cu 3 săptămâni”, a declarat reprezentanta coaliţiei Simona David Crisbăşanu, citată în comunicat.
În opinia federaţiei, anumite procese pot fi suprapuse în cursul anului şcolar – certificarea competenţelor din structura examenului de Bacalaureat, simultan cu programe de formare pentru profesorii neimplicaţi în examene şi învăţare remedială/de performanţă pentru copiii cu astfel de nevoi, astfel încât accentul să fie pus pe procesul de învăţare şi progresele realizate de elevi.
“Tot din perspectiva descentralizării, având în vedere faptul că ne apropiem de perioada intemperiilor de iarnă, considerăm că unităţile de învăţământ trebuie încurajate, prin informări la nivel de inspectorate şi unităţi de învăţământ, să adapteze structura anului şcolar la condiţiile locale. Dacă acest principiu ar fi aplicat cu adevărat, atunci ministerul ar putea să stabilească calendarul general, cu un set de activităţi/principii şi obligaţia unui anume număr de zile/săptămâni, iar structura să fie stabilită la nivel judeţean/local”, se mai arată în comunicat.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat, luni, în dezbatere publică, proiectul de ordin de ministru privind structura anului şcolar pentru 2020 – 2021, noutatea fiind că în semestrul al II-lea, vacanţa de primăvară va ţine cont de sărbătorile pascale şi va fi fracţionată în două părţi, scrie Agerpres.ro.
Potrivit propunerii MEC, anul şcolar 2020 – 2021 urmează să înceapă la 1 septembrie 2020 şi să se încheie pe 31 august 2021; elevii sunt aşteptaţi la cursuri pe 14 septembrie 2020; elevii din învăţământul primar şi preşcolar beneficiază de vacanţă în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie 2020.
Anul şcolar se structurează pe două semestre: semestrul I – 17 săptămâni de cursuri (14 septembrie – 29 ianuarie 2021), semestrul al II-lea – 17 săptămâni de cursuri (8 februarie -18 iunie 2021).
Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021), cea intersemestrială (30 ianuarie – 7 februarie 2021), vacanţa de primăvară, Paştele Catolic (2 – 11 aprilie), Paştele Ortodox (30 aprilie – 9 mai), vacanţa de vară (18 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului şcolar 2021 – 2022).