În fiecare an, seara de 5 decembrie este aşteptată cu emoţie și ghetuțe lustruite de toţi copiii, pentru că, conform tradiţiei, sosește Moș Nicolae, cu dulciuri pentru cei cuminți și câte o nuielușă pentru micuții neascultători.

Tradiţia sosirii lui Moş Nicolae cu daruri pentru copii, la început de decembrie, are la origini un personaj care a existat cu adevărat – episcopul Nicolae de Myra, care a trăit în Myra-Lichia, în secolul al IV-lea. Lui Nicolae de Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune faţă de cei săraci şi năpăstuiţi, dar şi miracole, numele său traducându-se prin “biruitor de popor”. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinţilor săi, şi-a dăruit întreaga avuţie celor nevoiaşi, scrie Agerpres.ro.

Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moş Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care neavând zestre, nu se puteau căsători şi urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbaţi înstăriţi. Legenda spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeţ de bani, care a căzut fie în ciorapii puşi la uscat, fie în ghete. De aici provine obiceiul ca darurile de Moş Nicolae să fie puse în ghete, conform volumului “Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.

De asemenea, există obiceiul să se pună în casă, într-un vas cu apă, crenguţe de pomi fructiferi, care să înflorească de Anul Nou. Crenguţa pomului care a înflorit anunţă o recoltă bună de fructe a acelui pom în noul an. În anumite zone rurale încă mai există obiceiul ca în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii să meargă în cete pentru a-şi alege gazda unde vor merge pentru repetiţiile colindelor de Crăciun şi de Anul Nou.

Legenda lui Moş Nicolae s-a răspândit în toată lumea şi are diferite caracteristici, în funcţie de ţară.

În Germania, imaginea lui Moş Nicolae este a unui bătrân ce poartă un sac în spate şi o nuieluşă în mână. Dacă n-au fost cuminţi, copiii primesc nuieluşe, cartofi sau cărbuni. În unele regiuni din Germania, copiii se costumează în Moş Nicolae şi colindă la casele vecine, pentru a primi dulciuri.

Copiii din Franţa lasă pentru Moş Nicolae un pahar cu vin, iar pentru măgăruşul lui, morcovi şi zahăr. În noaptea de 5 spre 6 decembrie, ei primesc ciocolată, turtă dulce, fructe şi trimit scrisori rudelor pentru a le ura sărbători fericite. În regiunile din estul Franţei, copiii ştiu că Moş Nicolae vine călare pe un măgăruş, alături de Pere Fouettard (Moş Nuieluşă), înveşmântat în negru. Moş Nicolae lasă daruri copiilor buni, iar Pere Fouettard este cel care-i ceartă pe copiii care n-au fost cuminţi, dându-le o nuieluşă.

În Olanda, moşul ajunge pe mare, venind din Spania. Dacă n-au fost cuminţi, copiii se tem de însoţitorul moşului, Zwarte Piet (Petru cel Negru). El îl ajută pe Moş Nicolae cu darurile şi dulciurile pentru copiii cuminţi, precizează volumul amintit.

Copiii din Belgia şi Luxemburg îşi aşează ghetele în faţa uşii, pregătesc un pahar de vin pentru moş, morcovi şi zahăr pentru calul lui. Odată cu Moş Nicolae, la fel ca şi în alte ţări europene, copiii îl aşteaptă şi pe însoţitorul său, Hoseker.

Moş Nicolae este foarte iubit de copiii din Austria, care-l ştiu ca pe un bătrân înveşmântat asemenea unui episcop, cu o carte mare în care îngerii au scris toate faptele celor mici şi călătorind alături de Krampus, care ţine în mână o nuia destinată micuţilor care nu au fost cuminţi.

Copiii din Italia aşează pe o farfurie, în seara de 5 decembrie, scrisorile în care-şi notează dorinţele, promiţându-i lui Moş Nicolae că vor fi cuminţi în anul care va veni. A doua zi, în locul scrisorilor, găsesc dulciurile lor preferate.

În Croaţia, Moş Nicolae (Sveti Nikola) aduce cadouri în 6 decembrie, cu ocazia zilei sale consacrate. Cu o seară înainte, copiii îşi lustruiesc încălţămintea şi o aşează pe pervazurile ferestrelor, pentru ca moşul să le aducă dulciuri şi fructe.

Moş Nicolae este o personalitate extrem de divinizată şi respectată şi în Polonia. Îmbrăcat în haine episcopale şi purtând bastonul specific, se crede că el coboară din ceruri cu ajutorul unui înger şi colindă întreaga ţară pe jos sau purtat într-o trăsură trasă de un cal alb. Moş Nicolae intră în case şi ascultă rugăminţile copiilor. El îi ceartă sau îi laudă şi le dăruieşte apoi icoane, mere roşii, portocale şi “pierniki” (prăjiturele sfinte, făcute cu miere şi mirodenii). Uneori, el lasă darurile sub pernele copiilor care dorm sau le pune în ghete.

În unele oraşe şi sate din Slovacia, Moş Nicolae (Svaty Mikulas) soseşte într-o trăsură trasă de un cal. Copiii nerăbdători să îl vadă se adună pe străzi, cântă şi dansează. În unele regiuni, moşul vizitează copiii acasă. În ajun, copiii îşi aşează încălţările lustruite în pragul uşii, sperând să le găsească dimineaţa încărcate cu daruri.

În Slovenia, în seara de 5 decembrie, copiii îşi aşează ghetele afară, în faţa uşii, aşteptând să le găsească a doua zi încărcate cu fructe, bomboane, monede şi mici jucării. Cel care îl însoţeşte pe Moş Nicolae, numit Parkel, pune în încălţările copiilor obraznici cărbuni şi cenuşă.

Înaintea zilei de Sfântul Nicolae (Szent Mikulás), copiii din Ungaria îşi lustruiesc pantofii cei mai buni şi îi aşează pe un pervaz pentru a primi daruri de la moş. Dimineaţa, ei găsesc în pantofi bomboane, portocale, nuci, mere, ciocolată. Copiii obraznici primesc nuiele aurii şi linguri de lemn.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.