Un număr de 506 cazuri noi de infecţie cu HIV au fost diagnosticate în acest an, a declarat marţi managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase ”Prof. Dr. Matei Balş”, Adrian Streinu Cercel.
Potrivit acestuia, în România sunt infectate cu HIV 16.190 persoane, dintre acestea 9.793 fiind bărbaţi şi 6.397 femei.
“În general, datele sunt cât se poate de bune. (…) Pacientul infectat cu HIV de astăzi nu mai seamănă deloc cu pacientul infectat cu HIV din 1985. Astăzi iei o pastilă pe zi, care conţine 3 sau 4 ingrediente, şi duci o viaţă absolut normală.(…) Evident că în cursul vieţii pot să apară tot felul de alte lucruri, care sunt ale vieţii curente. Cu HIV-ul nu se termină de azi pe mâine. Şi nu se termină din cauza noastră, a oamenilor, pentru că nu ne protejăm. Trendurile în România sunt cât se poate de bune: a scăzut numărul de infecţii şi scade în mod constant. Cei care sunt înregistraţi cu HIV sunt bine monitorizaţi şi sunt direcţionaţi către centre regionale şi evident că numărul de noi infecţii a scăzut. În 2018, toate trendurile au fost descrescătoare. Mai avem probleme cu femeia gravidă care provine din cohortă, în sensul că unele refuză să facă profilaxia pentru nou născut. Şi pentru că nu sunt de acord, s-a făcut un registru în care sunt trecuţi toţi nou născuţii din femei seropozitive şi pe care îi monitorizăm”, a spus Cercel, la o conferinţă.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Horaţiu Moldovan a spus că ministerul are în vedere creşterea bugetului programului naţional de HIV-SIDA.
“Obiectivul nostru este menţinerea României ca ţară cu risc scăzut de infecţie HIV-SIDA. Noi (MS – n.r.) operăm un program naţional HIV-SIDA care a debutat în 1985, bugetul acestui program a fost în anul 2018 de 303 milioane de lei. El a crescut în 2019 la 328 de milioane de lei. (…) A fost elaborat, după cum s-a ştiut, un plan naţional strategic pentru controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie HIV-SIDA în perioada 2019 – 2021. Documentul este finalizat, dar în perioada mandatului precedent de la MS nu a fost aprobat şi implementat. (…) Avem în vedere creşterea bugetului acestui program”, a spus Moldovan.
El a admis că există uneori “dificultăţi” în aprovizionarea cu medicamente a pacienţilor cu HIV, însă acestea “ţin mai mult de fabricarea acestor medicamente”.
“Acest lucru este în grija producătorilor şi distribuitorilor, dar avem discuţii cu aceştia pentru a rezolva aceste chestiuni care apar şi toţi pacienţii să beneficieze de tratament”, a spus secretarul de stat.
Potrivit acestuia, MS are în vedere generarea unor protocoale în acest sens.
Consilierul de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale Dian Păun a afirmat că incidenţa HIV în România a înregistrat un trend descendent începând din anul 1990 şi a subliniat necesitatea prevenţiei prin educaţie pentru sănătate, a creşterii capacităţii de screening, cu accent pe grupurile vulnerabile şi pe comunităţile defavorizate, de acces la tratament, dar şi de finanţare corespunzătoare.