Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) a acţionat în instanţă 12 consilii locale din judeţ, pentru nerespectarea obligaţiei legale de a acorda burse şcolare.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de AEC, organizaţia elevilor a depus luni şi marţi 12 cereri de chemare în judecată împotriva următoarelor UAT-uri: comunele Cogealac, Crucea, Băneasa, Lipniţa, Mihail Kogălniceanu, N. Bălcescu, Topalu, Gârliciu, Dumbrăveni şi Mereni, oraşul Hârşova şi municipiul Medgidia, scrie Agerpres.ro.

“Pe această cale, solicităm ferm primarilor UAT-urilor acţionate în instanţă să dispună de urgenţă alocarea de fonduri pentru bursele şcolare ale elevilor, precum şi adoptarea unei hotărâri de consiliu local pentru aprobarea burselor şi, astfel, să înceapă să arate interes faţă de educaţie şi faţă de elevi, lucru care, din păcate, până la acest moment le-a fost necunoscut”, a menţionat AEC.

Conform sursei citate, dreptul elevilor de a primi burse de merit, ajutor social, performanţă sau studiu este stipulat de art. 82, alin. (1) din Legea educaţiei naţionale. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, consiliile locale au obligaţia de a adopta o hotărâre prin care să aprobe numărul şi cuantumul fiecărei burse în parte, ulterior aprobării unui buget în acest sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.