Filmul de animaţie Frozen 2 a avut premiera mondială în Cetatea Filmului, în prezenţa actorilor care şi-au împrumutat vocile Elsei, Annei, lui Kristof sau lui Olaf, omul de zăpadă vorbitor şi foarte sensibil.
Regatul de Gheaţă, partea a doua, va avea premiera în România pe data de 22 noiembrie.

Regatul de Gheaţă, partea a doua, a avut premiera mondială în Hollywood, iar pe covorul roşu au păşit toţi actorii şi actriţele care dau viaţă îndrăgitelor personaje. Actriţa Kristen Bell, cea care o interpretează pe Anna, spune că mica prinţesă i se aseamănă în multe privinţe.

Acţiunea noului film are loc la trei ani de la evenimentele din prima parte. De această dată, însă, acţiunea este construită în jurul unei păduri fermecate unde Elsa împreună cu sora ei Anna vor călători în căutarea unor răspunsuri despre trecutul lor. În noua aventură, cele două surori vor fi însoţite şi de simpaticul om de zăpadă Olaf, de Kristoff şi de renul Sven.

Pentru unele dintre vedetele care şi-au împrumutat vocea personajelor din film, cei mai importanţi critici au fost propriii lor copii, prezenţi şi ei la premieră mondială.

La doar 24 de ore de la marea premieră, suma încasată din biletele vândute a doborât recordul pentru un film Disney. Se estimează că filmul va domina Box Ofiice-ul american toată luna noiembrie. Cele două vedete care le împrumută vocea celor două surori din Regatul de Gheaţă au, însă, un motiv în plus de bucurie. Kristen Bell şi Indiana Menzel vor primi fiecare câte o stea pe celebrul bulevard Hollywood Walk of Fame.

Împreună la marea premieră din Los Angeles, Kristen Bell şi Idina Menzel au mărturisit că s-au simţit de minune pe platoul de filmare şi se consideră surori şi în viaţa reală. Printre vedetele care au asistat la premiera celui de al doilea film Frozen s-a numărat şi Selena Gomez împreună cu sora ei de șase ani. Cele două şi-au făcut apariţia deghizate în Elsa şi Anna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.