Ispectoratul Şcolar al Muncipiului Bucureşti anunţă că unităţile de învăţământ cu secţii de votare au programul modificat vineri şi luni.

Mai exact, școlile din Bucuresti vor fi închise mai devreme vineri şi luni, programul fiind scurtat din cauza scrutinului prezidenţial. 70% dintre unităţile de învăţământ de stat din Capitală, în care vor fi amenajate secţii de votare, vor avea programul scurtat atât vineri, cât şi luni, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marina Manea. Potrivit acesteia, vor fi reduse orele şi pauzele în cele două zile.

”70% dintre unităţile de învăţământ de stat care sunt secţii de votare îşi scurtează programul atât vineri, cât şi luni pentru amenajare logistică. În Bucureşti funcţionează 418 unităţi de învăţământ de stat, dintre acestea 70% vor avea programul modificat. Se scurtează programul orelor şi al pauzelor”, a explicat Marina Manea.

Marina Manea a precizat, pentru Edupedu.ro, că vor fi scurtate atât orele, cât și pauzele, în 418 școli și grădinițe din București. “Sunt și grădinițe, dar puține comparativ cu școlile“, a adăugat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.