Un amplu exerciţiu de apărare în cazul unui accident chimic a fost desfăşurat miercuri de autorităţi la Şcoala gimnazială nr. 16 din municipiul Constanţa, elevii fiind evacuaţi din clase, după ce li s-au pus măşti de protecţie, ulterior fiind preluaţi de autobuze şi duşi în afara zonei de pericol.

Potrivit Primăriei Constanţa, “Alarma la dezastre”, constând în 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele, s-a dat în timp ce copiii erau la orele de curs, scrie Agerpres.ro.

“Îndrumaţi de profesori şi după ce li s-au pus măşti de protecţie, elevii au fost evacuaţi din clase către curtea şcolii de unde au fost preluaţi de autobuze şi duşi în afara zonei de pericol. Conform scenariului, în urma unui incendiu la un depozit din cadrul ‘Oil Terminal’, s-a format un nor toxic ce impunea evacuarea imediată a populaţiei din zona de risc. Elevii s-au comportat foarte bine şi au ascultat instrucţiunile profesorilor (…), iar finalul a fost transmis prin semnalul ‘Încetarea alarmei’ care constă într-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de administraţia locală.

Exerciţiul s-a desfăşurat timp de o oră.

Conform sursei citate, exerciţiul cu tema “Activitatea personalului didactic, personalului administrativ şi elevilor Şcolii gimnaziale numărul 16 în cazul producerii unui accident major în care sunt implicate substanţe periculoase” a fost organizat de municipalitate, în colaborare cu Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţă “Dobrogea” şi reprezentanţii societăţii Oil Terminal SA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.