131.580 de copii, o premieră în istoria competițiilor de fotbal pentru copii din România, au participat în sezonul trecut al Cupei Tymbark Junior!
Spectacolul continuă și în ediția a patra a turneului rezervat elevilor de 6 – 12 ani, băieți și fete.

Înscrierile au început pe 1 octombrie 2019 și se vor încheia pe 1 decembrie 2019. Regulamentul și mai multe detalii privind participarea, inclusiv formularul de înscriere, sunt disponibile pe site-ul http://www.cupatymbark.ro.

Competiția este organizată de Federația Română de Fotbal și Maspex Romania în parteneriat cu Minsterul Educației Naționale.

“Ne bucurăm că am ajuns deja la a 4-a ediție a Cupei Tymbark Junior. Avem o colaborare foarte bună cu Federația Română de Fotbal și cu Ministerul Educației și sunt sigur că si anul acesta vom face din nou mii de copii fericiți, oferindu-le ocazia să joace fotbal în cea mai mare competiție de acest gen din România. Compania noastră susține ideea de performanță și nu în ultimul rând încurajează practicarea sportului, ca mod de viață sănătos”, a declarat Grzegorz Grabowski, CEO Maspex Romania.

Ca și până acum, Cupa Tymbark Junior va fi organizată pentru trei categorii de vârstă:
– U8 (clasele 0-II, 6-8 ani, băieți și fete născuți/născute în 2011 și mai mici)
-U10 (clasele III-IV, 9-10 ani, băieți și fete născuți/născute în 2009 și mai mici)
– U12 (clasele V-VI, 11-12 ani, băieți și fete născuți/născute în 2007 și mai mici)

Competiția va debuta în decembrie cu faza pe clasă, școală și liceu și va continua cu etapele pe localitate, pe județ/sectoare, zonale (faza finală pentru U8) și turneul final. La această ultimă fază, în mai/iunie 2020, vor participa cele mai bune 32 de echipe U10 și U12, băieți și fete.
„Așteptăm cu nerăbdare ediția a patra a celei mai ample competiții de fotbal pentru copii din România. Suntem încântați să vedem an de an că tot mai mulți elevi, atât băieți, cât și fete, sunt implicați în Cupa Tymbark Junior și că se bucură de momentele petrecute pe terenul de fotbal. Sunt convins că și acest sezon va fi unul deosebit, iar faza finală, extrem de spectaculoasă”, a declarat președintele FRF, Răzvan Burleanu.
„Când îi văd pe acești copii jucând fotbal îmi amintesc de începutul carierei mele, de bucuria și pasiunea cu care practicam acest sport care mi-a adus atât de multe satisfacții. Voi fi alături de cei mici în acest parcurs, în această nouă ediție a competiției în care pot fi descoperite viitoarele talente ale fotbalului românesc”, a punctat ambasadorul Cupei Tymbark Junior, fostul internațional Miodrag Belodedici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.