Editura Cartea Copiilor lansează „Ultima călătorie. Doctorul Korczak și copiii săi”, o carte semnată de scriitoarea de origine tunisiană Irène Cohen-Janca şi ilustrată de italianul Maurizio A. C. Quarello. Aceasta este povestea adevărată a doctorului Janusz Korczak, omul ale cărui idei au inspirat profund Convenția internațională a ONU cu privire la drepturile copilului. Cartea spune o poveste despre curaj, hotărâre și dragoste de viață și, mai presus de toate, despre respectul față de copii și copilărie.
Pe 29 noiembrie 1940, aproape 200 de copii evrei mărșăluiesc pe străzile din Varșovia. Cu inima strânsă, dar cu fruntea sus, conduși de iubitul lor doctor Korczak, părăsesc frumosul orfelinat din strada Krochmalna pentru a merge în ghetou. Noua lor casă e mult mai mică, iar ghetoul este de fapt o închisoare unde evreii sunt închiși de naziști. Dar doctorul Korczak veghează asupra copiilor săi. Îi va însoți până în ultima lor călătorie, în lagărul de la Treblinka.
„Copilul nu devine om, el este deja om”. Cu această afirmație celebră, pediatrul și educatorul Janusz Korczak a schimbat modul în care noi privim astăzi copilăria. În primele decenii ale învolburatului secol XX, în Polonia, doctoral Korczak s-a ocupat de mii de copii săraci și fără familie, evrei, dar nu numai. Astfel s-a născut o experiență pedagogică extraordinară, care a continuat între zidurile ghetoului din Varșovia, experiență prin intermediul căreia copiii, actori ai propriei lor educații, s-au construit pe ei înșiși. Doctorul a fost alături de ei și i-a ascultat, i-a ajutat, i-a iubit, i-a susținut. I-a respectat și i-a admirat.
Irène Cohen-Janca (n. 1954, Tunis, Tunisia) şi-a petrecut copilăria pe malul mării Mediterane, în Tunisia, după care a studiat Literatura Modernă în Franţa. A scris numeroase romane și cărți ilustrate, cea mai celebră fiind „Ultima călătorie. Doctorul Korczak și copiii săi” (2015), tradusă în coreeană, franceză, spaniolă, germană și engleză din varianta originală în italiană. În prezent locuiește în Essonne, Franța, unde lucrează ca manager la o bibliotecă publică.
Maurizio A. C. Quarello (n. 1974, Torino, Italia) a studiat design şi arhitectură în Torino şi a început să lucreze ca ilustrator în 2004. De atunci, a creat peste 40 de cărţi, în 21 de ţări de pe 5 continente. Cărţile sale au primit numeroase premii în Italia, Franţa, Spania, Belgia, Suedia şi Germania, printre care Premio Andersen (2012) pentru cel mai bun ilustrator italian, Prix Littéraire des Ecoliers (2013) sau premiul suedez IBBY Silverstar (2014).
Cartea „Ultima călătorie. Doctorul Korczak și copiii săi”, recomandată copiilor între 8 şi 18 ani, este disponibilă pe site-ul editurii Cartea Copiilor (www.carteacopiilor.ro) la preţul de 39 de lei. La toate comenzile online realizate pe site, indiferent de valoare sau de cantitate, Cartea Copiilor oferă de fiecare dată o carte cadou. În această perioadă, cartea cadou este „Basmele pădurii”, o colecţie minunată de poveşti despre copaci.