Probele scrise/testele de citire din cadrul evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a se vor desfășura în anul școlar 2019-2020, în intervalul 11 – 28 mai 2020. Calendarul de administrare a acestor evaluări a fost aprobat de prin ordin de ministru (nr. 4.946/27.09.2019) și publicat în Monitorul Oficial (nr. 725/2019), respectiv pe edu.ro.

Astfel, evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a (EN II) va avea loc în perioada 11 – 14 mai. Probele scrise la Limba română și Limba maternă sunt programate în 11 mai, fiind urmate a doua zi (12 mai) de testele de citire la cele două discipline. Proba de Matematică este prevăzută pentru data de 13 mai, în timp ce proba de Limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 14 mai.

Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: Limba română (19 mai), Matematică (20 mai) și Limba maternă (21 mai).

Elevii claselor a VI-a vor susține evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 27 mai (Limbă și comunicare) și 28 mai (Matematică și științele naturii).

Conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulteiroare, rezultatele EN II și EN VI au ca scop elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor și preorientarea școlară, iar rezultatele EN IV sunt utilizate și pentru diagnoza de sistem, la nivelul acestui tip de învățământ (ciclul primar). Precizăm că rezultatele evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a se comunică doar părinților acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.