Patru premiere cu 12 reprezentații compun programul Festivalului Enescu pentru Copii – program asociat Festivalului Internațional George Enescu 2019! Festivalul Enescu pentru Copii este conceput și pus în scenă de echipa Operei Comice pentru Copii. Spectacolele au loc în matineu, în zilele de 31 august și 1 septembrie, 7 și 8 septembrie, 14 și 15 septembrie, 21 și 22 septembrie 2019, la Opera Comică pentru Copii (din Calea Giulești, 16), în Salonul Mozart. Programul detaliat poate fi consultat pe site-ul instituției (operacomica.ro), iar biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.
„Am pregătit spectacole dedicate celor mici cu lucrări atractive din programul Festivalului Enescu din fiecare final de săptămână. Cei din echipa Operei Comice pentru Copii sunt în repetiții și au pregătit o abordare cu povești incluse, prin care vor găsi, sunt sigură, un drum mai direct către mintea și sufletul tinerilor spectatori. Suntem încântați să putem participa prin acest program în premieră la extinderea conexiunii dintre Festivalul Enescu și publicul tânăr și la educarea bucuriei în receptarea muzicii clasice”, a spus Felicia Filip, director eneral al Operei Comice pentru Copii.
Pian la șase mâini la spectacolul inedit „Trio Equilibrium”, în Salonul Mozart
La finalul lunii septembrie are loc premiera „Trio Equilibrium”, un spectacol cu un repertoriu bogat, format din lucrări originale pentru pian la șase mâini. Pianistele Ioana Valentina Cojuharov, Marta Claudia Băceanu Tudor și Mădălina Chiriac cântă la șase mâini lucrări muzicale din toate genurile, într-un concert de senzație din septembrie în Salonul Mozart. Premiera are loc pe 28 și 29 septembrie, iar biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.
Erus în Valea Generozității, una dintre cele mai așteptate premiere din programul Operei Comice pentru Copii
După succesul de anul trecut cu „Erus și Valea Răbdării”, călătoriile lui Erus continuă cu un nou spectacol în Sala UnderGrand a Operei Comice pentru Copii. „Erus și Valea Generozității”, în regia Anei Crăciun Lambru, înfățișează o nouă călătorie plină de peripeții și învățăminte inventată de consilierul în nutriție, Alec Blenche. Premiera are loc pe 13 septembrie, iar biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.
Copiii Von Trapp din „Sunetul Muzicii” sunt nerăbdători să își reîntâlnescă publicul
Pentru cei care nu au apucat să-l vadă încă sau pentru cei care își doresc să revadă, celebrul musical „Sunetul Muzicii”, în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu, revine cu cinci reprezentații în septembrie, pe Scena Mare a Operei Comice pentru Copii. „Sunetul muzicii”, creat pe baza musicalului original de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, are programate cinci reprezentații programate în zilele de 27, 28 și 29 septembrie, iar biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.
“Când spectatorul intră în sală, trebuie să uite tot, să dea delete la tot ceea ce ştie despre acest important reper artistic, aşa cum e „Sunetul Muzicii”. Fiecare producţie aduce ceva nou, fiecare spune aceeaşi poveste dar într-un limbaj nou, în haine noi, cu performanţe artistice unice, irepetabile. Nu e prima dată când lucrez cu copii în calitate de regizor, însă niciodată nu am avut parte de o distribuţie de copii atât de numeroasă. Marea surpriză a fost faptul că sunt mult mai bucuroşi când lucrează decât adulţii. Ştiu mult mai bine ce au de făcut şi au capacitatea de a absorbi ca un burete tot ce li se oferă. Am avut şi am nişte revelaţii extraordinare la repetiţii, mă simt un norocos”, a declarat Răzvan Mazilu într-un interviu realizat de Ioana Marinescu.