Rezultatele de la Evaluarea Națională 2019 sunt fi afișate marți, 25 iunie, până la ora 12:00, la avizierele școlilor și pe edu.ro.

Potrivit calendarului dat publicității de Ministerul Educației, prima afișare a rezultatelor este programată în data de 25 iunie 2019, până cel târziu la ora 12:00. Tot marți, 25 iunie, între orele 14:00 și 20:00, pot fi depuse contestațiile. Profesorii evaluatori au la dispoziție 3 zile pentru soluționarea contestațiilor.

Rezultatele finale de la Evaluarea Națională vor fi afișate pe 29 iunie 2019.

Elevii nemulţumiţi de notele de la Evaluarea Națională 2019 vor putea depune contestaţii, până la ora 20.00. S-au înscris 154.956 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Rezultatele finale pentru Evaluarea Națională vor fi afişate în 29 iunie.

Primele rezultate ale Evaluării Naţionale vor fi comunicate marţi, 25 iunie, până la ora 12:00 (în centrele de examen). Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.

În 2018, înaintea contestaţiilor, 73,5 la sută din absolvenţii clasei a VIII-a au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, în timp ce 319 candidaţi au avut medii de 10.

Cele mai mari note au fost la Limba şi literatura română, unde 83 la sută dintre elevi au luat note peste 5, în timp ce la Matematică 61,3 la sută dintre candidaţi au luat note peste 5.
Calendarul admiterii la liceu

3 – 7 iulie 2019 Elevii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere la liceu
4 – 8 iulie 2019 Elevii și părinții verifică fişele de înscriere la liceu și corectează eventualele greşeli în baza de date computerizată
12 iulie 2019 Repartizarea computerizată la liceu a absolvenţilor clasei a VIII-a

Media de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională (contează în proporție de 80%), şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (20%).

Evaluarea Națională 2019 este examenul susținut de absolvenții clasei a VIII-a pentru evaluarea competențelor dobândite pe parcursul ciclului gimnazial, așa cum se precizează în Metodologia de organizare a evaluării naționale.

Rezultatele la Evaluarea Națională 2019 contează în proporție de 80% la admiterea la liceu, nu există notă minimă de admitere la liceu sau în școala profesională, intrarea într-o clasă sau alta fiind limitată de numărul de locuri și de concurență. Atât elevii de la stat, cât și cei din învățământul particular susțin Evaluarea Națională fără taxă.

Elevii care nu au dat examenele de Evaluare Națională 2019 vor intra la școala profesională sau liceu.

Media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat. Media de admitere în liceu este media ponderată dintre media generală la Evaluarea Naţională (reprezentând 80%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (reprezentând 20%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.