Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine miercuri şi joi proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, potrivit calendarului aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale.

Bacalaureatul continuă pentru absolvenţii de liceu în zilele de 7, 10 şi 11 iunie, când este programată evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în 12 – 13 iunie se va desfăşura evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C).

Subiectele pentru probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi în limba maternă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care permite tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute, precizează MEN.

Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: experimentat, avansat şi mediu.

Probele sunt monitorizate audio-video şi nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare, nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen ducând la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

Probele scrise de la Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie, încep pe 1 iulie, cu examenul la Limba şi literatura română. Proba la Limba şi literatura maternă este programată pe 2 iulie, iar proba obligatorie a profilului pe 3 iulie. Ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului şi specializării – se va desfăşura pe 4 iulie.

Afişarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie şi este urmată de depunerea eventualelor contestaţiilor. Între 9 şi 12 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru 13 iulie.

Examenul naţional de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

Peste 135.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie, care a început luni.

Conform situaţiei centralizate, 116.037 de absolvenţi din promoţia curentă şi 19.618 din seriile anterioare s-au înscris pentru a susţine Bacalaureatul în prima sesiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.