Guvernul Copiilor”, primul film documentar 3D românesc, regizat de Ioana Mischie, va fi lansat în cinematografele 3D și 2D din România începând din acest week-end.
Lumea imaginată de peste 100 de copii români va putea fi descoperită într-unul dintre cele mai ambițioase proiecte civice din Europa de Est, începând cu acest sfârșit de săptămână. Cinematografele și multiplex-urile din întreaga țară vor include în programul lor „Guvernul Copiilor”, o premieră pentru industria filmului românesc. Primul documentar 3D realizat în România are premiera pe 31 mai, în weekendul în care copiii sunt sărbătoriți la nivel mondial. Trailerul-ul oficial al filmului poate fi urmărit aici.
Filmul invită 100 de copii să își imagineze cum ar arăta România peste 100 de ani, dacă ei ar conduce ministerele și ar forma un Guvern al viitorului. De Ziua Internațională a Copilului, „Guvernul Copiilor” ajunge în București, Botoșani, Brașov, Caransebeș, Cluj-Napoca, Constanța, Oravița, Petroșani, Ploiești, Pitești, Reșița, Târgu-Jiu, Timișoara, Arad, Bistrița, Brăila, Vulcan, Craiova, Iași, Târgu Mureș, Timișoara și Gura Humorului. Programul complet al sălilor de cinema 3D și 2D care găzduiesc filmul începând de vineri poate fi urmărit în timp real aici, în timp ce proiecțiile-eveniment în prezența echipei filmului vor putea fi urmărite aici.
Acest proiect inovator se adresează atât copiilor, cât și adulților și instituțiilor educaționale din România. Filmul este un amplu demers artistic, educațional, tehnologic și social, care să încurajeze copiii să construiască un viitor mai bun. Filmul promite publicului momente pline de amuzament, dar și o mulțime de idei care vor da de gândit spectatorilor.
Copiii participanți în cadrul proiectului (6-12 ani) sunt cei mai activi și vocali promotori ai proiectului. Întrebați de ce merită să fie văzut în cinematografe, ei au răspuns că: “este pur și simplu un film genial” (Patrick), “mi-a plăcut foarte foarte foarte foarte foarte mult la filmare și chiar merită văzut” (Ilinca), “cred că avem multe de învățat din el”(Thomas), “lumea condusă de copii ar fi o lume mai bună” (Julia). Până în prezent, filmul a avut două avanpremiere la Arad și Timișoara, unde publicul tânăr a îmbrățișat proiectul pe deplin.
Tehnologie inovatoare la nivel mondial
„Guvernul Copiilor 3D” a fost realizat de o echipă de tineri cineaști, care au transformat proiectul lor de suflet într-o premieră pentru industria filmului românesc. Filmul este primul lung-metraj stereoscopic românesc, filmat cu Alpha 3D Rig, echipat cu oglindă semitransparentă unică în lume. Pe lângă tehnologia 3D, creatorii proiectului folosesc tehnologii VR și web pentru a extinde proiectul într-un univers transmedia.
“Suntem onorați să lansăm acest film în cinematografe în premieră mondială, este de altfel și unica ocazie în care filmul poate fi vizionat în formatul 3D de către spectatorii români. Inițial, când am prezentat pentru prima dată ideea proiectului, nimeni nu a crezut că vom reuși să îl și punem în practică pentru că are un grad de complexitate sporit atât din punct de vedere conceptual, cât și tehnologic. Am folosit tehnologia 3D pentru că ne-am dorit să construim o portretizare cât mai autentică, cât mai imersivă a fiecărui copil-ministru. Conform unui studiu științific, oamenii tind să rețină mult mai bine un portret 3D în comparație cu unul 2D. Copiii pot deveni liderii de mâine, iar viziunea lor de astăzi poate schimba lumea în care trăim”, a declarat regizoarea Ioana Mischie.
Spectatorii din primul week-end se vor bucura de numeroase concursuri și tombole organizate de către echipa de distribuție a proiectului. Guvernul Copiilor este un film produs de Storyscapes și Studioset, cu sprijin tehnologic UNATC-CINETic și distribuit național de Studioset și Cinema Infinit.