De Ziua Internațională a Copilului, cei mici sunt așteptați la un eveniment dedicat – Zilele Kinderland – organizat în perioada 30 mai – 1 iunie, la Akademia Kinderland (Kaufland Basarab, str. Orhideelor, nr 46). La eveniment sunt așteptați atât cei mici, cât și cei mari, programul incluzând activități pentru întreaga familie.

Joi, 30 mai, începând cu ora 16:00, părinții și copii sunt așteptați la „Zilele Kinderland”, evenimentul de relansare a Akademiei Kinderland, unde vor avea parte de activități recreative, jocuri și distracție. Spațiul va fi prevăzut cu zonă de joacă „Animaterra – O lume fantastică”, zonă pentru relaxare și food corner cu fructe proaspete pentru copii. Accesul la eveniment, pe tot parcursul celor trei zile se face gratuit.

Portret de copil – corner foto special pentru cei mici la Akademia Kinderland
Datorită studioului foto special amenajat cu această ocazie, întreaga familie va putea pleca acasă cu o amintire plăcută. Cornerul de fotografii se va numi „Portret de copil 2019”, este un proiect realizat de fotograful Cristian Șuțu și va fi disponibil în prima zi a evenimentului, în intervalul 16:00 – 20:00.

Programul „Zilele Kinderland” include și ateliere de nutriție, jocuri sau experimente interactive. De asemenea, copiii își vor putea face chiar și tatuaje temporare cu personajele prezentate în campania Animatera, iar cu ajutorul unor specialiști, se vor distra cu face painting.

Academia Kinderland este un spațiu unic pentru copii care, alături de părinți și profesori, sunt invitați să învețe ce înseamnă alimentația sănătoasă și care este importanța acesteia. Întregul concept se bazează pe învățarea prin joacă, cu demonstrații interactive care au suport butaforic și aplicații software dedicate.

Detalii despre evenimentul Zilele Kinderland sunt disponibile și pe pagina de Facebook Akademia Kinderland sau pe pagina de eveniment Zilele Kinderland.

De 1 iunie, toți copiii primesc la Kaufland câte un măr

Pentru că „Mâncarea bună este sănătate”, de 1 iunie, toți copiii care merg în magazinele Kaufland primesc din partea lui Kuniboo câte un măr. Campania este activă în magazinele din întreaga țară, unde celor mici le va fi oferit câte un măr cu un abțibild cu unul din personajele Kuniboo – micul raton sau prietenii săi – și mesajul „Spală bine mărul înainte să-l mănânci”.

Mai mult decât atât, cei mici vor fi întâmpinați cu voie bună, surprize și jocuri. Aceștia vor primi baloane personalizate și vor putea să câștige tatuaje temporare cu personajele din campania Animaterra. De asemenea, toți copiii care vin la Kaufland de 1 iunie se vor putea transforma în personajul lor preferat cu ajutorul unor profesioniști și pictura pe față.

Oferte speciale pentru 1 iunie petrecut în natură

Kaufland pregătește în această perioadă și oferte speciale la produsele pentru copii. Astfel, în săptămâna 27 mai – 2 iunie cei interesați găsesc în magazinele Kaufland prețuri avantajoase la jucăriile mari, perfecte pentru timpul petrecut de cei mici în aer liber. Ofertele sunt pentru produse din mărcile proprii Kidland sau Countryside, precum tobogane, mai multe tipuri de leagăne, joc de tras cu arcul și altele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.