În perioada 8 iulie – 3 august 2019, Programul Național Cantus Mundi organizează a doua ediție a Școlii de Vară, accesibilă anul acesta pentru aproape 800 de copii și tineri din București, cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani.

Școala de Vară Cantus Mundi reprezintă o ofertă educațională de elită care se adresează copiilor dornici să își exploreze creativitatea prin intermediul muzicii, actoriei, mișcării scenice și a altor activități educative.

Timp de patru săptămâni, cursanții vor beneficia de o programă culturală complexă, gândită ca un real suport în dezvoltarea aptitudinilor artistice și muzicale ale fiecărui copil. Atelierele complexe propuse de echipa Cantus Mundi vor fi coordonate de personalități ale lumii artistice și se vor desfășura în generosul spațiu al Universității Naționale de Muzică București.

– Calendarul Școlii de Vară este structurat în două serii a câte două săptămâni, după cum urmează:

Seria I: 08 – 20.07.2019

Seria a IIa: 22.07 – 03.08.2019

– Program: Luni – Vineri, 10:00 – 17:00

– Pentru copiii sub 6 ani, programul se încheie după pauza de masă, în jurul orei 13:00

– Atelierele educaționale sunt gratuite, singurul cost implicat fiind cel al mesei de prânz

Înscrierile se pot transmite până la data de 1 iunie 2019, numai prin completarea formularului online aflat la adresa http://bit.ly/ScoalaDeVaraCantusMundiBucuresti2019

Aparținătorii copiilor vor fi contactați telefonic de către echipa Cantus Mundi pentru detaliile referitoare la procesul de selecție, precum și pentru cele organizatorice.

Școala de Vară Cantus Mundi este un proiect organizat de echipa Programului Național Cantus Mundi, cu sprijinul Primăriei București, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.