Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a declarat, sâmbătă, la Arad, că toate taberele din ţară, aproximativ 500, vor trece la consiliile judeţene până în 2020, în cadrul procesului de descentralizare, pentru că ministerul nu ar avea bani suficienţi pentru a le reabilita.

“Ministerul Tineretului şi Sportului deţine al doilea patrimoniu din România după Ministerul Culturii. La ora actuală nu putem investi în toate taberele pe care le avem în România. Vom trece taberele la consiliile judeţene, asta însemnând că vor trece şi direcţiile judeţene pentru tineret şi sport. Cluburile sportive vor trece în administrarea primăriilor. Asta înseamnă descentralizare, e un proces de lungă durată, este foarte adevărat”, a declarat Bogdan Matei, citat de Agerpres.ro.

Ministrul a precizat că în discuţie sunt aproximativ 500 de tabere care urmează să fie transferate consiliilor judeţene pentru a investi în ele.

“Anul acesta, ministerul investeşte în tabere, dar cu precădere în taberele care se adresează programului ARC, pe care îl avem în parteneriat cu Ministerul Românilor de Pretutindeni”, a adăugat ministrul.

Bogdan Matei a fost prezent în judeţul Arad pentru a vizita câteva obiective de investiţie din domeniul sportului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.